Potrivit sursei citate, Guvernul a votat joi, 25 martie, suspendarea facilității prin care părinţii primeau 1.500 de lei pe lună de la angajator, pentru creșă și grădiniță, iar mai departe, firmele își scădeau această cheltuială din impozitele plătite statului.
Așadar, bucuria părinților a fost de scurtă durată. Intrată în vigoare la 1 ianuarie, prevederea din Codul Fiscal care permitea deducerea cheltuielilor cu educația copiilor mai mici de șapte ani va fi suspendată de la 1 aprilie până la sfârșitul anului.
Experți fiscali consideră că „strângerea șurubului” era previzibilă, dar că Guvernul nu strânge unde trebuie.
„Dacă voiai, putea să mai reduci din sporurile alea atât de mari în sistemul public. Aceștia erau niște bani pentru persoane care chiar aveau nevoie de ei. Copiii apar în prima parte a carierei, când mai stai și cu chirie și atunci era bine de ajutat aceste persoane”, a declarat pentru Libertatea consultantul fiscal Adrian Bența, luni, 22 martie, ziua în care proiectul de suspendare a facilității a intrat în dezbatere.
La rândul său, consultantul fiscal Emilian Duca menționa că măsura demonstrează existența unei incoerențe în politicile economice.
„Adică se iau măsuri care ar trebui să sprijine natalitatea și creșterea copiilor, dar în același timp aceste măsuri sunt întoarse din drum sau inaplicabile. Este o măsură care vine în contradicție cu interesele economice ale României. Ținând cont de situația demografică a României, un astfel de sprijin ar fi fost benefic pentru cei care au copii mici în momentul de față”, a declarat Emilian Duca, pe 22 martie.
Aplicarea facilității ar fi avut un impact bugetar de 4,5 miliarde de lei, conform Ministerului de Finanțe.
În România sunt aproximativ 600.000 de copii cu vârsta între 3 şi 6 ani.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro