„Este decizia care a fost comunicată în ultimele două săptămâni prin vocile colegilor din coaliție, din 1 ianuarie va fi mărirea de 20%. Vom avea ordonanță de urgență care va fi în primă lectura astăzi în guvern și probabil săptămâna viitoare va fi adoptată”, a transmis vicepremierul Barna.

De la începutul acestui an, alocațiile copiilor ar fi trebuit să crească în cinci etape, după cum anunța Ministerul Finanțelor.

Deputații din Comisia de Muncă au aprobat marți indexarea alocațiilor pentru copii de la 1 ianuarie 2022, cu rata inflației. Proiectul va intra miercuri la votul plenului Camerei Deputaţilor. Dan Barna a arătat că OUG va intra în vigoare înainte ca legea să fie promulgată, pentru a respecta înțelegerea la care s-a ajuns în coaliție.

Potrivit șefei Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, alocaţiile vor fi majorate de la 1 ianuarie anul viitor cu rata inflaţiei. Creșterea acestora ar fi de puțin peste 10 lei.

„Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public”, a declarat Oana Ţoiu.

Ultima creștere a alocațiilor a avut loc la 1 ianuarie 2021, când au crescut cu 20%.

Urmărește-ne pe Google News