Guvernul vrea să modifice Codul Fiscal astfel încât impozitarea clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice să fie realizată exclusiv pe baza evaluării valorii de piață, arată Adrian Vascu, fost președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) și șef al companiei de evaluări Veridio.
Clădirile nerezidențiale sunt foarte variate. Acestea sunt de la hale industriale la fabrici, uzine, mori, până la garaje, silozuri sau hambare. Același lucru este valabil și în cazul clădirilor de birouri.
Cum arată proiectul
”Începând cu anul 2018, rapoartele de evaluare întocmite de evaluatorii autorizaţi pentru a fi furnizate de către contribuabili organelor fiscale locale, se realizează exclusiv prin metoda evaluării valorii de piaţă. Rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia contribuabilului”, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal, citat de Capital.
În acest moment, impozitul pe clădiri datorat de firme este calculat drept un procent aplicat asupra unei valori de impozitare. Aceasta este determinată într-un raport de evaluare de către evaluarori autorizați ANEVAR.
Primăriile aplică imobilelor cu destinaţie rezidenţială o cotă de impozitare cuprinsă între 0,08% şi 0,2%, iar celor cu destinaţie nerezidenţială o cotă cuprinsă între 0,2 şi 1,3%.
Trecerea contribuțiilor la angajat a faultat primăriile
Autoritățile locale au probleme financiare începând cu acest an, după ce Guvernul a redus impozitul pe venit de la 16% la 10%, ca parte a trecerii contribuțiilor la angajat.
Acest lucru a dus la scăderea veniturilor realizate de către primării, care se finanțau dintr-o cotă primită din impozite. Încă de anul trecut, mai multe primării anunțau că vor majora taxele locale pentru a compensa scăderea veniturilor.