Aceasta ar urma să certifice magazinele online de încredere, din care românii pot cumpără fără teama de a fi înșelați.
Astfel, MCSI îi va plăti societății Deloitte Consultanță SRL 2.020.719 lei pentru a realiza mai multe studii, analize și evaluări privind comerțul electronic din România, potrivit unui anunț de atribuire publicat pe SEAP pe 9 martie.
Deloitte Consultanță SRL a câștigat contractul în cadrul unei licitații deschise și va trebui să-i furnizeze ministerului, printre altele:
- propunere de politică publică în domeniul comerțului electronic, realizată în colaborare cu instituțiile care reglementează acest domeniu;
- analiză exhaustivă a cadrului normativ actual din domeniul comerțului electronic național;
- analiză de impact cu privire la necesitatea creării/desemnării unei autorități de certificare a magazinelor online de încredere;
- un plan de acțiuni, până în 2020, în domeniul comerțului electronic.
MCSI vrea că, în cadrul aceluiași proiect, să inițieze 80 de funcționari publici în domeniul comerțului electronic.
Reprezentanții magazinelor virtuale susțin, însă, că prioritare pentru MCSI ar trebui să fie investițiile în infrastructura și educația digitală, capitole la care România rămâne codașă în Europa.
De altfel, tehnologia ne schimbă comportamentul la cumpărături. GfK: peste jumătate din românii din mediul urban folosesc internetul, 45% compară prețurile.
„Am citit în documentația aferentă licitației că se ia în calcul înființarea unei autorități de certificare a magazinelor online în condițiile în care populația nu are încredere în comerțul pe Internet. Eu va spun că, în 2016, comerțul online a crescut în România cu 38%. A fost cea mai mare creștere din Europa. În 2017 s-a înregistrat o nouă creștere, de data această de 35%, iar afacerile din comerțul online au ajuns la 2,8 miliarde de euro. În aceste condiții, nu găsesc niciun motiv să plecăm de la ideea că oamenii n-ar avea încredere în acest tip de comerț, care oricum se dezvoltă mai repede decât cel tradițional”, a declarat directorul executiv al Asociației Magazinelor Online din România (AMRO), Florinel Ioan Chis, pentru ziare.com.
Iată care sunt sfaturile polițiștilor către clienții magazinelor online: “Verificați, atunci când o ofertă pare prea bună ca să fie reală!”
Și să nu uităm că astăzi, pe 15 martie, e Ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Cum e marcată în România