ComenteazăLibertatea: De ce ai ales să facem interviul în acest loc?
Guz: Acesta este teatru în care activez deja de cinci sau șase ani, nu sunt sigur. E locul în care eu mă simt OK şi mă refugiez deseori când vreau să rămân cu gândurile mele. Teatrul…le-am spus colegilor mei că sunt fericit că ăștia care lucrează în teatru nu vor pleca niciodată la balul de absolvire. Teatrul e ca o clasă în care studiezi toată viața și unde balul de absolvire nu există. Asta e o chestie foarte faină. Actorii au toată viața colegi de clasă (râde).
Sunt o persoană în care pulsează, cred, arta și asta e ce mă face fericit. Oamenii se împart în patru feluri şi unul dintre acele feluri este omul legat cu Cosmosul. Aceștia sunt oamenii de artă! Sunt oamenii religioși. Eu fac parte cred că din ramura aceasta, a oamenilor legați cu Cosmosul. Asta mă face pe mine fericit, arta. Sunt fericit când mă aflu pe scenă, când creez ceva pentru scenă, în toate compartimentele legate de artă. Cred că dacă asta mă face pe mine fericit, atunci consider că este ceea ce trebuie să fac pe pământul asta. M-am regăsit într-un fel.
Foto: Facebook, Guzofficial
Când ai intrat pentru prima dată în contact cu această lume a artiștilor?
Am început în orășelul natal Leova, pe malul stâng al Prutului, chiar la hotare. Am făcut școala muzicală la acordeon, după care am plecat la Ştefan Neaga, Colegiul de Muzică. Am abosolvit dirijat coral şi canto academic. Am intrat la Conservator, tot la dirijat coral, dar nu ştiu de ce, era o perioadă în care m-am plictisit, pentru că am spus că nu mai vreau și am plecat. Apoi, am revenit acolo, iar dirijoarea mea spus: „Da, Ion. Te iau cu plăcere, dar vrei din nou în anul întât?” Am spus „Da. E ok în anul întâi”. A doua zi nu am mai revenit. Nu ştiu de ce. Peste o perioadă am creat proiecte muzicale. Dar, am revenit la Academia de Muzică şi Arte Plastice din Chișinău. Am revenit la Culturologie, care mi-a dăruit teatrul de amatori. În perioada Academiei am filmat într-un film de lung metraj care se numește „Culorile”. După care, cunoscându-l pe Nicu din „Cândul Mâţei” mi-a propus să vin aici, în teatrul asta, pentru că aveau nevoie de un băiat care să știe să cânte la chitară şi să fie cât de cât carismatic. I s-a părut că sunt cât de cât carismatic. Ne-am întâlnit într-un PUB şi mi-a propus să joc piesa „Ultimul Tramvai”. Am rămas aici şi după şase ani .
În Leova am creat o formație micuță, aflându-mă la scoală am creat o formație micuță şi treptat am ajuns în Chişinău unde am creat aici o formație, două (zâmbește). Apoi, am plecat din țară și am făcut, din nou, o formaţie. Am venit înapoi şi am început să fac un album solo. Și tot din una în alta sunt în Bucureşti, în România. Drumul a fost foarte lung.
Cât de lung a fost acest drum?
Dacă ar fi să fac un calcul, din 2000 atunci când pe scenă. Eram matur, artistul de pe scenă era matur, în sensul în care aveam spectatori, o mână de ascultători, o piesă înregistrată. Tot ce făceam eu mergea treptat, treptat. Nu urcă brusc și cade brusc. E mai dureros. Treptat, treptat și dacă chiar cad nu o să mă doară tare, cad cu o treaptă. Am trecut în această perioadă și prin partea aia cu nasul pe sus ”Dă-te la o parte că eu sunt artist”. Fiecare artist are nevoie de perioada asta ca să înțeleagă și el ce e asta.
Cât de mult a contat educația primită de acasă?
Probabil că a contat foarte mult. La mine, bunelul din partea mamei cântă, e instrumentist la acordeon. A fost director la Casa de Cultură din satul în care locuiește acum. Mama, fiind copilă, cânta cu el la Casa de Cultură de la noi, din orașul Leova. A concertat și în Chișinău, până la vârsta de cinci , șase ani, nu mai știu. Bunicul avea un spectacol. O scotea pe mama din husa în care era și acordeonul, iar mama ”pam-pam” cânta . Când eram mic ne îngrămădeam la o masă de sărbătoare și cântam în cor. Zgomot, muzică multă.
De ce ține succesul unui artist care provine dintr-o țară mică cum este Republica Moldova?
Ține de rezistență, de încredere, de cât de tare îți dorești, în sensul clar al cuvântului. Lumea, în ziua de astăzi, uită să înțeleagă sensul cuvintelor. Noi folosim multe cuvinte, dar le trecem prin interior. Cuvântul nu are valoare aia care a apărut la început. Inclusiv ”te iubesc” e spus deseori că așa e corect să spui. Dorința asta de a deveni cineva….în sensul că unii vor să devină cineva pentru a demonstra lumii, pentru a demonstra cuiva, dar alții vor să se exprime. Asta e foarte important. Atâta timp cât curge arta în tine pentru a te exprima, când ai ceva să spui, când ai un mesaj și vrei să schimbi lumea cu ceva, așa, mic, pentru a o aduce la o anumită valoare, atunci ai să reziști în timp. Eu nu mă văd fără artă, indiferent de…Cred că dacă nu aș cânta și nu aș face actorie, atunci aș picta. Sunt și tâmplar de categoria a patra și îmi place să sculptez în lemn, îmi fac șahuri din lemn, am chestiile mele mici pe care construiesc. E o chestie meditativă pentru mine. Atunci eu mă simt fericit.
Cât de mult ții cont de ceea ce vrea publicul atunci când compui o piesă?
Chiar zilele astea mă gândeam că unele piese pe care le scriu sunt prea metaforice și intru foarte adânc. O operă de artă reușită e atunci când o înțelege copilul, maturul, când o înțelege un om fără școală și un intelectual. Când faci o muzică ea trebuie să aibă două sensuri în aceeași direcție. Nu am o metodă de a scrie, dar atunci când scriu intru într-o euforie și practic dispar de aici. Chestia asta îmi place foarte mult și mă deranjează dacă cineva mă întrerupe. Urăsc. De aceea merg pe jos foarte mult, trec Chișinăul dintr-un sector în altul. Atunci când merg pe jos eu rămân cu mine, cu gândurile mele și pot medita și scrie Noi trebuie să ținem cont de ceea ce vrea lumea, dar nu trebuie să uităm de mesajul pe care-l transmitem. De ce trebuie să ținem cont de ceea ce vrea lumea? Pentru că tu, de unul singur, nu poți schimba mentalitate. Dacă lumea o ia într-o direcție greșită, folosește-i limbajul și îndreapt-o. Fă ca un părinte. () Dacă tu doar pulsezi cum vrea lumea ești doar o marionetă a mulțimii, , nici nu cred că aș spune bufon.
Ce te inspiră?
Inspirația este ceea ce mă atinge pe mine și asupra căreia eu pot gândi și analiza. Tot ce mă ce mă înconjoară mă atinge cumva, dar mă inspiră lucruri care mă ating adânc, adânc în suflet și îmi stârnesc o scânteie acolo. Asta e inspirația. Eu am avut o lucrare care se numește ”Pace” . Scânteia a apărut într-o noapte, am scris-o într-o noapte direct pentru că eram foarte revoltat. Era atunci când se întâmpla războiul în Ucraina și m-a atins foarte tare, m-am speriat foarte tare pentru viitorul țării mele, pentru viitor în general. În Basarabia erau informații groaznice, că în 20 de minute bombardează toată Republica. Știri false, dar te-a pus pe gânduri. M-am gândit să fac un wake up pentru cei care înțeleg ce vreau să spun eu și am fost foarte simplu în exprimare, n-am folosit metafore. Atunci când vreau să fie înțeleasă direct nu folosesc metafore.
Dar au existat artiști care să te insprire? E cineva din România?
Era o perioadă când eram fan Prodigy. După care am intrat în rap-ul din România și am trecut prin La Familia, Paraziții și Mafia. Artiștii pe care îi iubesc spiritual…îmi place Delia ca femeie și artist. Îmi place că are vâna asta feminină, nu bărbătească(râde). Îmi place că artistul din ea când apare pe scenă ne maschează brusc, ceea ce ar trebui să facă un artist. Este masca asta de artist care iese pe scenă și preia controlul și respiră cu publicul, îi dă energie publicului. Când nu sunt spectatori, nu e spectacol. Spectatorul face spectacolul și Delia poate.
Guz poate fi urmărit pe contul său de facebook – GUZofficial sau pe Youtube: Republic Music Group
Citește și:
EXCLUSIV | Paștele, o sărbătoare care le dă bătăi de cap energeticienilor
Un aeroport militar sirian a fost bombardat cu rachete. 14 persoane au murit în atacul despre care Rusia spune că a fost comis de Israel