Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat în cantonul Geneva la 23 octombrie în timpul unei vizite a soţiei sale pe malul lacului Geneva, a dezvăluit vineri site-ul de specialitate Krebs on Security.

Autoritățile elvețiene au decis marți să autorizeze extrădarea sa în SUA, a declarat Raphael Frei, purtătorul de cuvânt al Biroului Federal de Justiție elvețian. Penșukov poate ataca decizia în apel, a precizat Frei.

Originar din Doneţk, Penşukov este acuzat de autorităţile americane că a condus un grup de hackeri care a furat milioane de dolari, în special prin piratarea online a unor conturi bancare în SUA.

El a fost inculpat în 2012, alături de opt complici, în SUA, însă până acum scăpase de justiţie.

Conform rechizitoriului, suspecţii au folosit virusul informatic „Zeus” pentru a sustrage numere de conturi bancare, parole şi alte informaţii necesare pentru a pirata conturi din bănci.

Ei au putut „fura astfel milioane de dolari”, a precizat atunci Departamentul american de Justiţie, fără să ofere o cifră exactă.

„În oraşul său natal, Penşukov era un DJ foarte cunoscut («DJ Slava Rich») care era văzut în maşinile sale BMW şi Porsche de lux”, a relatat Brian Krebes, care a adăugat că, mai recent, suspectul a investit mult în companii locale.

Foto: krebsonsecurity.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News