„Am cerut tuturor băncilor din Bangladesh să-și consolideze barierele de control ale accesului (la conturi), după cel mai mare caz de atac cibernetic pe care l-am suferit în istoria noastră”, a declarat un responsabil al Băncii Centrale din Bangladesh, potrivit Agerpres.

Această entitate a anunțat anterior că pirați informatici, posibil chinezi, au sustras pe 5 februarie circa 100 de milioane de dolari dintr-un cont deschis la Fed, din această sumă 81 de milioane de dolari fiind plasați în Filipine, iar diferența de circa 19 milioane în Sri Lanka.

„Investigația este în desfășurare. Căutăm fondurile cu ajutorul autorităților filipineze”, a mai spus responsabilul citat, el precizând totodată banii transferați în Sri Lanka au fost între timp recuperați.

În plus, hackerii au mai încercat, fără succes, să sustragă încă 870 de milioane de dolari. Rezerva Federală americană a respins deocamdată posibilitatea unor falii de securitate în sistemele ei informatice, dar Banca Centrală a Bangladesh-ului a anunțat că intenționează să o acționeze în judecată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News