Scurgerea de informații s-a petrecut în luna octombrie 2016, moment în care hackerii au reușit să acceseze datele stocate de Uber pe platforma GitHub, un serviciu online care permite programatorilor să coopereze în privința codului-sursă al programelor. Acolo, cei doi hackeri au reușit să obțină datele de logare ale Uber pentru un serviciu de cloud computing, de unde au descărcat apoi informațiile privind clienții și șoferii.

Informațiile furate includ numele, adresele de email și numerele de telefon ale utilizatorilor Uber din întreaga lume, plus numele și datele licențelor pentru cei 600.000 de șoferi.

Pasagerii Uber nu au de ce să se teamă deoarece nu există indicii pentru posibile fraude, a anunțat compania, care a adăugat că pentru șoferi Uber va oferi gratuit servicii de protecție a identității și monitorizarea creditelor și conturilor.

Dara Khosrowshahi, noul șef al Uber, a anunțat că i-a concediat pe cei doi angajați implicați în acoperirea incidentului.

Care este situația din România

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Uber, în 2016 compania avea în țara noastră aproximativ 70.000 de utilizatori, incluzând aici atât șoferii, cât și pasagerii. ”Nu avem informații conform cărora datele utilizatorilor din România ar fi fost afectate. Nu există informații conform cărora datele cardurilor ar fi fost afectate”, au declarat, pentru Libertatea, reprezentanții Uber România.

În luna martie a acestui an, compania anunța că a ajuns la 250.000 de utilizatori în țara noastră.

Potrivit unui mesaj postat de către șeful Uber pe site-ul companiei, experții în securitate cibernetică angajați de Uber nu au găsit niciun indiciu că ar fi fost accesate datele cardurilor sau conturilor bancare, istoricul călătoriilor, datele de naștere sau informațiile privind asigurările sociale ale utilizatorilor.

Fondatorul Uber știa de incident de acum un an

Potrivit surselor Reuters, Travis Kalanick, fondatorul Uber și director general la data incidentului, a aflat despre acesta în noiembrie 2016, la o lună de la petrecerea acestuia. Însă noul director executiv al companiei a anunțat că abia recent a primit informații despre problemă.

Kalanick a fost demisionat de la conducerea Uber în luna iunie, însă este în continuare în consiliul de administrație al companiei și unul dintre cei mai mari acționari ai acesteia.

Urmează amenzi

Autoritățile din Australia și Filipine au anunțat miercuri că vor analiza și incidentul privind scurgerea de date personale ale utilizatorilor. De asemenea, procuratura statului american New York a demarat o investigație, aceeași cale fiind urmată și de către procuratura din Connecticut, potrivit Reuters.

De asemenea, autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie a anunțat că mușamalizarea evenimentului și neinformarea autorităților și publicului pot duce la amenzi mai mari. În acest moment, amenda maximă în Marea Britanie este de 500.000 de lire sterline, echivalent a 662.000 de dolari, potrivit Reuters.

”God View”

Uber are un istoric slab privind protecția datelor pasagerilor și șoferilor. Hackerii au mai furat anterior informații despre șoferii Uber. Compania recunoștea în anul 2014 că angajații săi foloseau un soft numit ”God View” (”Priveliștea lui Dumnezeu” – n.r.) prin care putea să monitorizeze clienții și să le urmărească mișcările chiar și când nu foloseau serviciile de transport ale Uber.

Val de scandaluri

Acesta este cel mai recent scandal legat de Uber, după o serie de scandaluri de hărțuire sexuală, care au culminat cu concedierea fondatorului său, Travis Kalanick, de la cârma companiei.

De asemenea, Uber se află în proces cu Google privind furtul de tehnologie în cazul mașinilor autonome, iar mai multe autorități din SUA investighează compania pentru șpagi date în Asia, evitarea controalelor și accesarea ilegală a sistemelor unui competitor.

Concomitent, Uber are de furcă cu autoritățile din Asia, cum sunt cele din Taiwan, Hong Kong și Filipine. Compania a rămas fără licența de operare în Londra, iar justiția din Marea Britanie a decis că șoferii Uber au statut de lucrători, deci trebuie să primească salariu minim, concediu medical și zile libere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News