Hackeri ruşi au blocat o serie de site-uri guvernamentale bulgare într-un atac cibernetic la scară largă. Atacul a făcut ca site-urile preşedinţiei, guvernului, unor ministere-cheie şi Curţii Constituţionale din Bulgaria să fie blocate sau să funcţioneze lent, potrivit unor surse oficiale.
„Este un atac asupra statului bulgar”, a declarat procurorul general Ivan Ghev, care a spus că este „o problemă serioasă”.
Atacul cibernetic asupra instituţiilor bulgare nu a afectat conţinutul acestora sau datele persoanele, a precizat Ministerul Afacerilor Digitale, care a adăugat că atacul a fost stopat.
La ora redactării acestei știri, site-urile redeveniseră funcționale.
La începutul săptămânii, hackerii proruși de la Killnet au fost acuzați de atacuri cibernetice asupra sistemelor informatice ale unora dintre cele mai mari aeroporturi din Statele Unite.
În primăvară, grupul de hackeri ruși Killnet a atacat site-urile Guvernului, Ministerului Apărării, Poliției de Frontieră, CFR Călători și OTP Bank din România.