Marcel Lazăr Lehel a fost condamnat, în România, la şapte ani de închisoare pentru că a spart conturile de mail ale directorului SRI George Maior şi ale europarlamentarului Corina Creţu. El are probleme cu legea și în SUA, însă. În martie 2016, Guccifer a fost extrădat în Statele Unite, iar în luna mai el a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice. Mai precis, el a reușit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton.
Procurorii americani au susţinut că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush.
Acum, hackerul român își dorește să își ispășească pedeapsa în România. El le-a spus celor de la Fox News că nu vrea să fie din nou extrădat în SUA,
unde este condamnat la 52 de săptămâni de închisoare pentru acces neautorizat la un computer şi furt de identitate.
Sursa citată relatează că hackerul a sunat de mai multe ori la producătorul executiv al Fox News Pamela Browne. După ce şi-a dat acordul pentru a fi înregistrat, el a spus că are un nou termen în proces, la jumătatea lunii august, la Timişoara, şi că atunci va cere autorităţilor judiciare să îi permită contopirea pedepselor şi executarea lor în ţară.
Citește și: EXCLUSIV/ Alexandru Arșinel își neglijează sănătatea de dragul partenerei sale. Sacrificiu în numele soției!