Procurorii din structura centrală a DIICOT au anunţat, astăzi, pe site-ul Direcţiei, că Vlad Constantin Duiculescu, alias „Vlăduţ”, împreună cu alţi doi tineri, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Anchetatorii susţin că acesta a fost iniţiatorul grupului, la care au aderat ulterior ceilalţi doi, şi că au avut ca scop săvârşirea de infracţiuni în domeniul informatic. Mai mult, cei trei au trecut la fapte şi au accesat mai multe conturi de email aparţinând clienţilor şi angajaţilor eBay pentru a obţine date informatice.
Partea vătămată reclamă un prejudiciu de şapte milioane de dolari şi jumătate, care ar reprezenta atât costurile refacerii sistemului de securitate, dar şi daune morale, în contextul alterării încrederii companiei în rândul clienţilor.