Hagi nu a mai trecut pe acasa de patru ani

strajuieste intrarea in pustietatea catunului „Aici s-a nascut Gheorghe Hagi”, in curtea in care Gicanul a invatat sa mearga, sa rada si sa planga e liniste. Poate si pentru ca Gica n-a mai venit in sat, acasa adica, de patru ani. Doua microbuze si zece intrebari puse la intamplare ne lasa singuri la intrarea in Sacele. Oamenii, putini si amarati, trec pe langa noi tacuti, spre ulite si spre nevoile lor. Pentru ei, Hagi nu inseamna mai mult decat o barfa uzata la ceas de seara, cand galetile de apa se aduna cu zgomot in jurul fantanilor. Urcam o muchie, facem dreapta pe langa niste garduri aproape albastre si gata, ne trezim fata-n fata cu copilaria lui Hagi. Flori, gaini, pisici si copii, toate stranse intr-o curte mare si-ntr-o casa banala, ce a lasat de ceva vreme capul si stresinile in pamant. Tanti Liliana, o buzoianca voinica de 40 si ceva de ani, ne deschide repede poarta si baierile povestii. „in sat sunt de aproape patru ani, dar de casa domnului Hagi am grija din toamna trecuta. De cand am venit eu in Sacele, domnul Hagi n-a mai trecut pe-aici si, din ce-am mai vorbit cu lumea, se aude ca nici nu prea mai are de gand s-o faca. Oricum nu ma bag, nu e treaba mea ce face dansul”.
Tanti Liliana a ajuns sa se ocupe de casa parinteasca a lui Gica printr-o intamplare. „Nu aveam unde locui, ma descurcam foarte greu cu banii. Asa ca m-am dus la Primarie, am vorbit cu primarul si asta a fost. inaintea mea, de casa se ingrijea un baiat, care intr-o zi a plecat pur si simplu, fara sa anunte pe nimeni. Cainii murisera deja in lant de foame, iar casa devenise paragina”.
Tanti Liliana nu primeste bani din partea lui Hagi pentru ca-i intretine gospodaria. „Asa am stabilit de la bun inceput”. Nu de mult, cand tanti Liliana nu-si intrase inca in drepturi pe pamantul lui Hagi, hotii au profitat de lipsa unui paznic si au furat cam tot ce le-a picat in mana, dar mai ales curent. „intr-o luna a venit o factura asa de mare, incat Primaria a vrut sa ne taie curentul. Nu stim cine a facut asta, dar e clar ca e cineva din apropiere, care stia ca nu e nimeni acasa”. Explicatia pare logica, mai ales ca, daca te uiti in jur, realizezi ca esti intrus intr-un spatiu in care doar tiganii impart dreptatea. „Cam toti machedonii au vandut ce-aveau pe-aici si s-au mutat la oras. Acum, e tot mai greu sa te descurci cand toata lumea e cu ochii pe tine si te simt strain”.
Cand inca nu ramasese orfan de ambii parinti, Gica a rascumparat casa din Sacele, vanduta in timp altora, de la niste oameni aparent cumsecade. N-a dat bani pe ea, dar le-a construit celor care detineau locul o mandrete de vila, pe alta ulita, mai frumoasa, dar in acelasi sat. Dupa ce au acceptat schimbul, vechii proprietari au plecat si cu acoperisurile casei in care Hagi vazuse lumina zilei. „Se atasasera prea mult de ele”, glumeste amar tanti Liliana.
Amintirea lui Hagi nu mai are nimic comun cu tabloul contemporan al casei. Burdusita cu mizerii si legume trecute, bucataria de vara abia se mai tine pe picioare, gardul dinspre ulita sta sa cada in timp ce sopronul din spate s-a aglomerat cu magarusii Marcu si Viorel, cu furaje, lemne si caramizi dispuse haotic. in tinda, Monel si Ramona, pisicile familiei, cauta degeaba putina umbra intr-un loc in care soarele a incins la maxim chiar si cele doua mingi diforme de cauciuc ratacite prin praf. Pana sa ajungi in camera „buna”, singura locuibila, treci printr-un hol incarcat de saci cu nimicuri si toale mancate de molii, dar puse la pastrare. „Ne-ati prins in curatenie”, se scuza oarecum gazda, de parca exista cineva care doar din ajutorul social al celor patru copii ar fi putut obtine mai mult. Camera de zi si de noapte, in fapt fosta incapere in care Hagi a trait pana la opt ani, este cea mai aranjata: are carpete pe pereti, covoare pe jos, cuverturi si cearsafuri pe paturi. Nu e mult, desigur, dar cand turistii care vin in vizita la casa parinteasca a lui Hagi vor sa fotografieze ceva, e un punct de pornire. „Cam la zece zile vine cineva pe aici, sa vada de unde a plecat Hagi sa cucereasca fotbalul. Majoritatea sunt cu masinile, ca e greu sa ajungi altfel la noi. Ultima data a venit un negru, parca din Congo a zis ca e, care-si luase un coleg de facultate sa-i traduca si sa ii explice cate ceva despre Hagi. A fost tare impresionat. Ei, ca strainii, ce sa le zici? Vad o gasca si incep sa-i faca poze!”. Cat despre Hagi, omul in casa caruia isi creste copiii, tanti Liliana nu stie la ce sa se astepte. „Am inteles ca s-ar fi suparat rau cand a dat bani pentru asfaltarea strazilor in sat, iar primarul si-ar fi cumparat un Opel Omega din ajutorul lui. Eu stiu daca-i adevarat?”.
Acum 31 de ani, in 1973, cand Hagi s-a despartit de aerul proaspat al satului natal, cel mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor avea opt ani si o lume intreaga de cucerit inainte. Azi, cand copilul nascut la Sacele, judetul Constanta, antreneaza Galatasaray si traieste din amintiri, in casa copilariei lui nimeni nu mai are timp de povesti. Dincolo de farmecul si poezia acelor timpuri, la Sacele mai e putin si se surpa timpul pe tine.

Urmărește-ne pe Google News