„Sub sloganul „Hai la recenzare în costum de baie!”, acestea vor fi funcționale sâmbătă și duminică, între orele 9.00-20.00. Astăzi le-am amenajat și sunt semnalizate prin săgeți”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 6.

Aici se pot recenza doar clienții. 

Perioada de colectare a datelor „faţă în față” pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită până la 31 iulie, a anunțat miercuri Institutul Naţional de Statistică, într-un comunicat. Măsura se aplică în localitățile unde mai există persoane care nu au fost recenzate.

Acesta este ultimul termen de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie și va continua atât în punctele fixe deschise de primării, cât și prin recenzorii de teren.

Perioada de colectare, care trebuia să se încheie la 17 iulie, a fost deja prelungită până la 24 iulie în urma deciziei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor.

Până miercuri, 20 iulie 2022, au fost recenzate aproape 17 milioane de persoane la nivel naţional, adică 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane), potrivit comunicatului.

Primăriile de sector din Bucureşti au deschis 80 de centre de recenzare fixe şi alte peste 700 de astfel de centre sunt în restul ţării. Harta tuturor centrelor de recenzare fixe poate fi consultată aici.

Urmărește-ne pe Google News