Pe 18 septembrie, Hanul Gabroveni îşi va deschide porţile pentru vizitatori. Monumentul istoric consolidat, reabilitat şi modernizat de Primăria Capitalei va deveni noul centru cultural al Bucureştiului. El va cuprinde o sală mare de spectacole cu 200 de locuri, o sală mai mică de 70 de locuri, 4 săli de expoziţie, birouri, dar va fi amenajat şi un punct de informare turistică. Aici vor exista săli multifuncţionale ce vor fi folosite pentru tot felul de activităţi artistice. Deschiderea hanului marchează începutul evenimentului intitulat Zilele Bucureştiului. Capitala va serba cei 555 de ani de la prima atestare istorică a oraşului. Cu această ocazie, timp de trei zile şi trei nopţi, municipalitatea organizează petreceri în aer liber, concerte, expoziţii şi târguri în Piaţa Universităţii, parcul Cişmigiu şi Centrul Istoric. Cel mai mare spectacol va fi organizat pe 20 septembrie, în Piaţa Constituţiei, unde vor cânta: Cristi Minculescu, Loredana, Delia, Smiley, Ştefan Bănică jr şi mulţi alţii.
Şi la renovarea Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) se lucrează de zor. Aici va fi unul din cele mai moderne spaţii de cultură din Europa, unde oamenii vor putea sta la o cafea sau vor putea vizita expoziţiile care vor fi deschise în foaier. Lucrările ar urma să fie gata peste două luni.
foto: Alex Dobre