Exponatele vă aşteaptă. Cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor sunt deschise până duminică dimineaţa: Muzeul Bellu, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, Muzeul Aviaţiei, Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor şi colecţionar, Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă a României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional “George Enescu”, Anaid Art Gallery, Centrul Cultural Art Society, LC Foundation, Fundaţia Culturală Greacă din Bucureşti, Fundaţia Löwendal, Arhivele Naţionale ale României sau Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Târg de cadouri. Azi, mâine şi duminică, la cafeneaua Lente, din strada General Praporgescu nr. 31, are loc un târg unde găsiţi haine, genţi, decoraţiuni, cosmetice şi multe altele. Iar dacă cumpăraţi ceva de la târg, primiţi o cafea din partea casei.
Bunătăţi româneşti. La târgul din parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice puteţi degusta şi cumpăra bunătăţi româneşti. Sunteţi aşteptaţi azi şi mâine.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
Adevarul.ro
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Observatornews.ro
Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI