Haideți să schimbăm un destin! Libertatea vă prezintă scrisoarea impresionantă a unui bărbat care luptă să-şi salveze soţia bolnavă de leucemie

Sunt Cristi si vreau sa-i dau sotiei mele un martisor. Ce ma impiedica? Nu e unul oarecare…martisorul Madalinei costa 100 000 de euro. E facut cu multa dragoste, pentru viata. Pentru ca Madalina are leucemie si trebuie sa faca transplant de maduva. E singura ei sansa – insa eu stiu, simt, sper ca noi vom strange banii. Lucrurile grave se spun simplu, asa ca o sa va rog, pur si simplu, sa ma ajutati sa-mi salvez sotia, sa-mi pastrez familia, sa-mi fac fetita sa zambeasca.Iata, pe scurt, povestea noastra. Undeva intr-un orasel de provincie din Oltenia, in ajunul Craciunului din1976, se nastea un baietel pe cat de firav, pe atat de ambitios si dornic de viata. La numai cinci zile distanta, pe 29 decembrie 1976 (s-a grabit sa ma prinda in maternitate, aceeasi maternitate:)), lua nastere si o fetita, pe numele ei Mihaela Madalina Becheru. Vremea a trecut si am ajuns la scoala, eu eram mai retras, nu-mi placea colectivitatea, ea era plina de viata si tot timpul inconjurata de copii. Erau alte vremuri, in care nu aveai prea multe lucruri de facut, si prin urmare a fost usor sa facem o pasiune din a invata. Scoala fiind principala ocupatie, s-a nascut o concurenta pozitiva de la distanta… Castigatoare: bineinteles, ea. Uitasem sa va spun: in Calafat sunt doua scoli – ea era eleva la Scoala nr. 1, eu eram elev la Scoala nr. 2:) Incet-incet, cei opt ani de scoala generala au trecut si lucrurile nu s-au schimbat. A venit admiterea la liceu, unde, surpriza, am ajuns in aceeasi clasa: ea statea in prima banca (desi nu era tocilara), eu in ultima (primul semn ca scoala nu mai era hobby-ul meu). In perioada liceului am fost foarte buni amici, iar undeva la sfarsitul clasei a XII-a am devenit mai mult decat foarte buni amici, deja se nascuse o mica idila… Mergeam impreuna la pescuit, la biliard, invatam impreuna. Nu a durat mult si m-am indragostit lulea de Mada. A urmat admiterea la facultate: ea a intrat la Facultatea de Medicina, eu la Stiinte Economice, in Craiova. Eram doi tineri indragostiti de nedespartit. Am ajuns curand in Bucuresti, am facut din locul de munca o pasiune, amandoi. Nu avem prea multi prieteni, viata noastra inseamna familie si munca. Mada este medic la Victor Babes, eu lucrez pentru o companie de software… Ce conteaza insa e ca o iubesc! …Si ea ma iubeste! Pe 21 august 2009 s-a nascut fiica noastra, Mara Ioana. Atat Mada, cat si eu o iubim nespus. Este o fetita foarte dragalasa, oricine e parinte – si cine nu e! – stie ce putem simti pentru ea. Mada este o fire optimista si niciodata nu se da batuta, lupta pana la capat. Eu in principu sunt un pesimist, dar un pesimist ambitios:) Eram o familie fericita. Si deodata… Ne pregateam sa plecam in concediu, eu eram tare obosit, iar Mada a insistat sa plecam 5 zile undeva, oriunde. Am tot amanat momentul concediului, eram prins cu diverse. Mara a racit, am urmat eu, dupa care a racit si Mada… Marei i-a trecut, eu m-am vaitat putin, dar mi-a trecut si mie… Trecuse o saptamana si jumatate, iar Madalina era tot racita. Era intr-o joi, la sfarsit de noiembrie (pare atat de demult). Eu plecasem dimineata la Brasov, in delegatie. Mada avusese cu o seara inainte frisoane, iar cand s-a dus la serviciu, de dimineata, si-a luat o proba de sange. Si de acum totul a scapat de sub control: avea pe lama 600 de leucocite. M-a sunat sa-mi spuna… In prima faza n-am inteles ce mi-a zis, apoi mi-a detaliat… Nu-mi venea sa cred, nu realizam ce se intampla, nu puteam accepta ceea ce-mi spunea. A fost internata la Municipal. Am citit pe Internet toata noaptea, iar a doua zi m-am intors la Bucuresti. Ea era in spital, iar eu eram… pierdut. Am tot sperat in diverse scenarii, dupa cateva zile s-a transferat la Fundeni, unde diagnosticul a fost unul crunt: leucemie acuta mieloblastica M0- M1. Eu am aflat primul diagnosticul de la doctori, insa Mada il stia de mult. Doctorii i-au spus ca imediat trebuie sa inceapa tratamentul. A urmat o cura foarte dura de chimioterapie combinata cu multe antibiotice si zile grele pentru ea, de nopti pierdute si sentimente contradictorii – pentru mine. Dupa prima cura, in sfarsit o veste buna, dupa mult timp: boala este in remisie. Acum suntem la a doua cura, insa pare a fi mai complicat decat la prima: perioada de aplazie este una si mai dura. Vor urma doua alte cure de consolidare, dupa care transplantul de maduva este obligatoriu. Mada are incredere si este o luptatoare! Pentru Mara, e capabila sa indure oricat! Noi luptam pentru familia noastra, dar avem nevoie si de ajutorul vostru. Nu am vrea ca aceasta poveste sa va intristeze, ci doar sa transmitem un mesaj de iubire. Si un strigat de ajutor. Povestea lui Cristi si a Madalinei nu e despre perfuzii, transfuzii, transplant medular. Nu trebuie sa fie despre bani, asigurari, dosare, cereri, refuzuri. E despre noi, despre voi, e despre viata.Si e un strigat de ajutor. Hai sa-i raspundem!