Rezident în kibuțul Beeri, ai cărui locuitori au fost masacrați de teroriști înarmați pe 7 octombrie, Haim Yelin a fost șef al Consiliului Regional Eshkol (2007-2015), districtul de sud al țării, la granița cu Fâșia Gaza, și fost membru al Knessetului pentru Yesh Atid (2015-2019).

„Putem doar să ne îmbrățișăm și să plângem. Poveștile eroice ale soldaților care au vrut să salveze kibuțul. Dovezi ale Holocaustului în așezările noastre rurale. Ne vom aminti și nu vom uita”, a scris politicianul de origine argentiniană, pe pagina sa de Twitter, explicând motivul pentru care și-a scrie pe piele „data masacrului”.

Într-un interviu pe care l-a acordat News 12, în urmă cu câteva zile, Yelin a vorbit despre dezastrul care s-a întâmplat în comunitatea sa.

„Nu pot să diger încă ororile, pierderile și neputința. Unde nu au putut intra, teroriștii au dat foc caselor în urma lor. Am văzut oameni care au sărit de la etajul doi cu copiii lor mici în brațe, pe care îi înfășuraseră în pături ca să nu se ardă. Mă întreb: aceasta este țara mea? Unde sunt cei care ar trebui să ne protejeze?”, declara politicianul.

Urmărește-ne pe Google News