După modelul oraşelor din mai toată lumea, unde Ferrari vinde nu numai bolizi şi motoare, ci şi haine de lux “însemnate”, compania a decis să aducă acest concept şi în România. Chiar dacă, în Bucureşti, au mai existat cateva mini-shop-uri Ferrari, care au reuşit, cât de cât, să satisfacă dorinţele fanilor, magazinul ce va fi deschis pe Calea Victoriei va reprezenta, de departe, un vis împlinit pentru cei care urmăreau cu sufletul la gură evoluţiile lui Schumacher.
Încasări de peste 2.000.000 de euro
Produsele purtând sigla celebrului constructor de maşini vor fi expuse pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi. “Există un magnetism fenomenal pentru marca Ferrari în toată lumea, consolidat în mai bine de 60 de ani. Chiar un cult. Ferrari nu vinde maşini, ci un vis, nu vinde lux, ci o tradiţie a performanţei sportive şi a tehnologiei de ultimă generaţie. Deşi suntem în plină criză, ne aşteptăm la încasări de peste două milioane de euro în primul an”, ne-a spus Ion Bazac, managerul reprezentanţei Ferrari în România.