Preoţii dezaprobă total costumarea în vampiri ori fantome şi le interzic credincioşilor să aibă astfel de manifestări pe care le consideră păgâne, simboluri diavoleşti. În opinia preoţilor, cel mai bine ar fi că românii să uite de această sărbătoare păgână.
”Conform unor statistici documentate, în special în rândul tinerilor, cei care au avut contact cu mişcările sataniste spun că au început chiar cu aceste obiceiuri care sunt legate de Halloween”, a declarat Cornel Cadar, preot la Episcopia Romano-Catolică Iaşi, potrivit România TV.
Preoţii spun că sărbătoarea este un adevărat pericol, mai ales pentru sufletele copiilor, părere susţinută de preotul Constantin Sturzu, de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: „Este de natură de a mutila sufletele copiilor. Ce poate fi bun în a te deghiza în vârcolac, în vrăjitoare, în vampir? Am înţeles că unii se pictează cu cruce inversă, coarne de draci”.
HALLOWEEN este o sărbătoare împrumutată de câţiva ani buni şi în România, care şi-a câştigat repede adepţi, mai ales că în noaptea de 31 octombrie cei care merg la petreceri se deghizează în zâne, prinţese sau prinţi, vampiri, vrăjitoare, mumii sau schelete.
Citește și: HALLOWEEN: Istoria, tradiţia şi obiceiurile sărbătorii de pe 31 octombrie
HOROSCOP HALLOWEEN: Cum sa te costumezi în funcţie de zodie
Unghii de Halloween! Iată câteva idei inedite pentru petrecerea de sâmbătă | VIDEO
De Halloween, PUNE LA CALE CEVA SPERIAT! Unde să mergi în România și în Europa
13 filme HORROR pe care să le vezi în noaptea de HALLOWEEN