Hamas avea un plan detaliat de a dezvolta zborul cu parapanta. Postul american nu a precizat când a fost întocmit documentul, unde sau când a fost găsit de IDF, armata israeliană.

Pe 7 octombrie, teroriştii Hamas au folosit parapante pentru a se infiltra în comunitățile israeliene de la granița cu Fâșia Gaza și a le masacra.

În documentul Hamas, tradus din arabă în engleză, se precizează că „sportul ar trebui dezvoltat astfel încât parapantele să devină motorizate. Sunt zone în care zborul cu parapanta poate fi exploatat din punct de vedere militar: aterizarea în spatele liniilor inamice, ca parte a unei infiltrări peste graniță cu ajutorul parapantelor”.

Documentul trasează mai multe linii directoare: „Acest lucru se poate face folosind poziții de lansare silențioasă. Camuflajul experimentelor și antrenamentelor militare. Reducerea costurilor prin utilizarea duală ca experimente civile. Deschiderea posibilității de utilizare a activității civile în sporturi care pot avea beneficii pentru activitățile militare”.

Scopul era „înființarea unei forțe de aviație militară și civilă în serviciul proiectului de eliberare”. Însă „ocupația lucrează pentru a împiedica înființarea acestei forțe și luptă împotriva ei cu toate mijloacele“.

„Creați o realitate pe care inamicul e obligat să o accepte”

„Dezvăluiți acest tipar și lucrați pentru integrându-l în societate într-un mod care să împiedice inamicul să-i pună capăt. Creați o realitate pe care e obligat să o accepte”, mai notează documentul.

Potrivit planului de acțiune al Hamas, „pașii” necesari pentru integrarea militară a zborului cu parapanta au implicat mai multe acțiuni:

  • atragerea atenției tinerilor pentru a se angaja în astfel de sporturi;
  • înființarea de cluburi de parapantă în Fâșia Gaza și încurajarea unui spirit de competiție pentru a răspândi sportul pe scară largă;
  • crearea de grupuri și pagini pe rețelele de socializare pentru a prezenta frumusețea și fundamentele acestui sport; Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să sprijine acest sport.

Ce a urmat? Teroriștii Hamas s-au infiltrat în kibutz-urile israeliene pe 7 octombrie, ca parte a masacrului pe scară largă, aterizând peste granița securizată și cu parapantele. Se presupune că mulți dintre agenți se pregătiseră în cluburile „oficiale” de zbor cu parapanta.

Urmărește-ne pe Google News