„Preţul de plătit pentru numărul mare de ostatici ai inamicului care se află pe mâna noastră este golirea închisorilor de toţi deţinuţii palestinieni”, anunţă un purtător de cuvânt al aripii armate a Hamas, Brigăzile Ezzedin al-Qassam, Abu Obeida.

Abu Obeida a făcut acest anunţ într-o înregistrare video difuzată de postul de televiziune Al-Aqsa, care aparţine Hamas.

„Dacă inamicul vrea să închidă dosarul deţinuţilor dintr-o dată, noi suntem pregătiţi să o facem. Dacă vrea un proces în etape, suntem de asemenea pregătiţi”, anunţă Abu Obeida.

Soarta ostaticilor se află în centrul unor îngrijorări profunde în rândul rudelor lor în Israel, amplificate de bombardamente intense ale Fâşiei Gaza din noaptea de vineri spre sâmbătă.

„Familiile vor răspunsuri”

„Familiile nu dorm. Ele vor răspunsuri. Ele merită răspunsuri”, a cerut sâmbătă, la Tel Aviv, Haim Rubinstein, în vârstă de 35 de ani, un purtător de cuvânt al Forumului Familiilor Ostaticilor şi Dispăruţilor.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit în această seară cu familiile celor luați prizonieri în atacul condus de Hamas pe 7 octombrie. Potrivit unui ultim bilanţ al autorităţilor israeliene, aproximativ 230 de ostatici sunt ţinuţi în Fâşia Gaza.

Feţele şi poveştile ostaticilor sunt omniprezente în ziare şi pe reţele de socializare, alimentând un traumatism profund în societatea israeliană. Ei sunt de toate vârstele – bebeluşi, copii, adulţi şi bătrâni.

În timp ce armata israeliană bombarda intensiv şi se angaja terestru în Fâşia Gaza în noaptea de vineri spre sâmbătă, familiile au fost lăsate „în ignoranţă absolută privind soarta ostaticilor, care sunt vizaţi şi ei în atacurile violente”, denunţau familiile într-un comunicat publicat sâmbătă dimineaţa.

Lansate imediat după atacul Hamas de la 7 octombrie, bombardamentele israeliene şi asediul enclavei palestiniene s-au soldat cu peste 7.700 de morţi, dintre care jumătate sunt copii, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat sâmbătă către Ministerul Sănătăţii al Hamas.

Hamasul anunţa joi că aproximativ 50 de ostatici se află între morţi, o „estimare” făcută publică de către mişcarea islamistă înaintea ofensivei de vineri spre sâmbătă.

Armata israeliană a anunţat că a vizat reţeaua de tuneluri subterane din care Hamasul îşi desfăşoară operaţiunile. În acest labirint uriaş Hamas ar ţine cel puţin o parte dintre ostatici, potrivit unor oficiali israelieni.

Una dintre cele patru ostatice eliberate de Hamas a povestit că a fost condusă, împreună cu altele, după ce a fost răpită, în această „reţea complexă” subterană.

Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel

Urmărește-ne pe Google News