Seful Comisiei Natiunilor Unite de monitorizare, verificare si inspectare (UNMOVIC), Hans Blix, a declarat aseara in fata Consiliului de Securitate ca autoritatile de la Bagdad au fost mult mai cooperante in ultima saptamana „probabil din cauza presiunii internationale”. Blix a spus ca inspectorii nu au gasit nici o dovada a existentei unor laboratoare mobile de producere a armelor chimice, asa cum sustin SUA. Distrugerea rachetelor Al Samoud 2 e considerata „un pas substantial pe calea cea buna”. Blix a mai subliniat ca Irak face „eforturi serioase pentru inventarierea armelor chimice si biologice distruse in 1991.
Mohamed El Baradei directorul agentiei internationale pentru energie atomica a spus: „Capacitatea industriala a Irakului s-a deteriorat mult in ultimii ani, ceea ce face imposibila posibilitatea obtinerii unor arme nucleare”.
George W. Bush a repetat ca Saddam Hussein nu se dezarmeaza si ca Statele Unite il vor constrange sa faca acest lucru prin forta, chiar fara o rezolutie a Natiunilor Unite care sa autorizeze explicit o asemenea actiune. El a subliniat ca Washingtonul va supune votului proiectul de rezolutie depus impreuna cu Londra si Madrid, chiar daca acesta risca sa nu obtina sprijinul a noua dintre cele 15 state membre ale consiliului.
O companie franceza a vandut in ultimele luni piese destinate avioanelor de vanatoare si elicopterelor irakiane, se arata intr-un articol aparut ieri, in cotidianul american The Washington Times, care citeaza reprezentanti ai serviciilor de informatii americane. Societatea franceza respectiva a furnizat componente ale avionului Mirage F-1 si elicopterului de atac Gazelle catre o companie comerciala din Emiratele Arabe Unite, aceasta transportand piesele in Irak cu mai multe camioane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News