Mircea Geoana a anuntat ca luni va fi depusa motiunea de cenzura, cu titlul pompos ‘1.000 de zile de haos. Sfarsitul puterii de dreapta. Intre timp negocierile politice au continuat. Cameleonicul Geoana a dat o fuga la Cotroceni. Liderul PSD si-a declarat aversiunea fata de liberali, dar nu la fel de transant e in privinta unui eventual Cabinet PD. Ca si cum acesta ar fi de stanga. Motiunea e impropriu numita ‘1.000 de zile de haos.
Romania traieste de 17 ani intr-un haos politic, in care nu exista doctrine, ci interese personale si de grup, nu exista autentice si clar delimitate forte de dreapta, respectiv de stanga, ci doar pofte si beneficii clientelare. Care au marcat si guvernarile detinute peste 10 ani de social-democrati. E imposibil sa nu constati ca ‘1.000 de zile reprezinta numai o parte din acest amplu haos postdecembrist. Si ca are doi principali artizani. Unul e PD care, desi partas la guvernarea Tariceanu timp de peste doi ani, a carotat-o pe toate caile, cu puternic sprijin prezidential. Celalalt e chiar indignatul PSD care, mai cu seama in ultimul an, a fost practic sustinatorul contra cost al PNL-ului ultra minoritar. Fara ipocrizia interesata a PSD, Guvernul Tariceanu ar fi cazut de mult si, intr-un fel sau altul, apele politice s-ar mai fi limpezit si despartit. Cat priveste PD, in afara de declaratii orbite de patima, de inversunare contra liberalilor, e de vazut cum va vota totusi motiunea. Aproband ‘1.000 de zile de haos, din care peste 800 s-au aflat ei insisi la guvernare, inseamna ca-si imping masochismul pana la a se palmui singuri si a-si recunoaste public incompetenta. Dar ce mai conteaza cand ‘capul lui Tariceanu vrem, iar acesta nu se da despartit de putere?
P.S. Aruncand pe piata dosar dupa dosar, Daniel Morar vrea sa credem ca e eficient si obiectiv. Cam tarziu.