Suveraniștii în corzi

În așteptarea unui semn de la „Măria Sa”, așa cum i se mai spune lui Călin Georgescu pe grupurile de simpatizanți ai Partidului Oamenilor Tineri și AUR, Anamaria Gavrilă, lidera POT, încearcă să capteze electoratul pe care reușise să-l seducă fostul candidat pro-rus și extremist.

Totuși, la nivelul AUR sunt cele mai multe probleme. Unul din liderii importanți, Claudiu Târziu (președinte al Consiliului Național), a criticat faptul că încă e așteptată decizia de susținere a unui candidat de la Georgescu. „Suntem pe marginea prăpastiei și așteptăm salvarea de la un cuplet (n.r. – George Simion și Anamaria Gavrilă) binecuvântat de dl Călin Georgescu”, a scris pe Facebook Târziu, care susținea că trebuia menținută presiunea în stradă încă din 6 decembrie.

Mai mult, acesta lansează un avertisment: „Se apropie rapid momentul în care trebuie să discutăm despre responsabilități, complicități și trădarea idealului național”. Ca frondă internă subtilă, Târziu îl are angajat ca asistent local la biroul de europarlamentar pe Antonio Andrusceac, fost deputat pe care AUR a anunțat în urmă cu 10 zile că îl va exclude din partid pentru atacurile la Simion și la liderul de grup de la Camera Deputaților.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Un eșec al lui Simion, adică o ratare din nou a turului al II-lea, ar putea însemna și clătinarea scaunului de președinte de partid, cu toate că acum el este cel care controlează prin liderii de organizații formațiunea.

Nicușor Dan divizează USR

La o altă formațiune a Opoziției, USR, problema e constituită de Nicușor Dan. Unii dintre lideri, ultimul fiind Allen Coliban (vicepreședinte), susțin că ar fi indică retragerea Elenei Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan. Poziția lui Coliban a fost publică, în timp ce o parte dintre colegi fac doar jocuri de culise și se așteaptă ca o parte din filiale să tragă mai degrabă pentru actualul Primar General al Capitalei.

Însă și Lasconi se ține pe poziții, dat fiind că ea a fost persoana care a reușit să intre în turul al doilea iarna trecută, învingând partide puternice cu rețele de primari și oameni în administrație, adică PSD și PNL. Lasconi nu are ce să piardă prin candidatură, pentru că oricum partidul nu reușește să-l controleze, spre deosebire de alți lideri de formațiuni, iar în caz de eșec se întoarce la o primărie unde cu nu poate fi îndepărtată până în 2028.

Pe de altă parte, Nicușor Dan duce un joc pe multe fronturi, cu un discurs care se adresează atât USR-iștilor, cât și susținătorilor (neradicalizați) lui Călin Georgescu. În mesajul de după respingerea candidaturii lui Georgescu a dat vina pe slăbiciunea instituțiilor statului și a lipsei de probe publice pentru anularea alegerilor.

Condițiile puse de Vladimir Putin pentru un armistițiu în Ucraina: „Suntem pentru, dar există nuanțe”
Recomandări
Condițiile puse de Vladimir Putin pentru un armistițiu în Ucraina: „Suntem pentru, dar există nuanțe”

PSD și PNL, cu un ochi la Antonescu, cu unul la alți candidați

PSD, în continuare cea mai puternică formațiune ca număr de aleși locali, parlamentari și infrastructură de partid, nu a reușit la ultimele alegeri să-și ducă prezidențiabilul în turul al II-lea. Iar acum, și Crin Antonescu pare să fie un candidat greu de vândut electoratului propriu. Pentru partid cea mai grea problemă de gestionat este candidatura lui Victor Ponta, până ieri în PSD, care este foarte cunoscut la nivelul populației, încă perceput ca susținător al bugetarilor, dar care pare să fie și alesul pentru mediul rezerviștilor (militari și din servicii), unde au început să curgă postări despre susținerea fostului președinte PSD.

Un aspect delicat pentru PSD e inclusiv influența liderilor care pun osul la campania lui Antonescu. Din nucleul pentru campania lui Antonescu lipsesc nume grele ca Paul Stănescu (secretar general), Marian Neacșu (fost secretar general, dar foarte bun cunoscător al filialelor) sau Mihai Tudose (prim-vicepreședinte).

Și în PNL este o problemă similară. Nucleul echipei de campanie a lui Crin Antonescu pe filieră liberală este reprezentat de oameni ca Hubert Thuma, George Tuță sau Costel Alexe. Managerul de campanie e Mircea Roșca, parlamentar de Prahova și prieten vechi al lui Antonescu, nu vreun om recunoscut pentru modul cum organizează filialele în perioadele electorale.

Lupta pentru supraviețuire a femeilor în România comunistă, când produsele pentru igienă intimă sau contraceptivele erau rarități: „Mai foloseam cârpe, dar de multe ori nu aveam din ce rupe”

Potrivit surselor Libertatea, mai ales pe structura vechiului PDL se pleca de la o schemă piramidală, unde de la nivelul circumscripției fiecărei secții de votare partidul se baza pe un număr minim de voturi, în jurul căruia apoi se construia, prin convingerea indecișilor sau celor care nu voiau să voteze, prin discuții om la om, un electorat fidel sau dependent. Acum, nici vorbă de organizarea riguroasă la nivelul organizațiilor de bază.

Cealaltă problemă pentru PNL este Nicușor Dan. Potrivit informațiilor Libertatea, spre final de mandat, inclusiv Klaus Iohannis le-a spus că Primarul General era o figură mai „proaspătă” față de Crin Antonescu. Și o parte din organizațiile din Ardeal erau mai degrabă orientate spre o posibilă variantă Nicușor Dan, încă de dinainte ca acesta să se anunțe candidat.

În Transilvania, responsabil de organizare e Emil Boc (prim-vicepreședinte), însă acesta nu e perceput la nivel de partid ca o persoană foarte implicată, în momentele în care nu sunt în joc funcții care țin de el sau de filiala din care face parte. De altfel, în județul Cluj Napoca, fostul candidat liberal Nicolae Ciucă a ieșit pe locul al cincilea, în timp ce Marcel Ciolacu, fost candidat PSD, pe al patrulea. Pe primul loc la prezidențiale a fost votata Elena Lasconi cu peste 30%, urmată de Călin Georgescu, cu jumătate din procentele acesteia.

Foto: Hepta, Inquam Photos / George Călin

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Satul din România unde taxele se plătesc la magazin: "E extraordinar de bine"
Observatornews.ro
Satul din România unde taxele se plătesc la magazin: "E extraordinar de bine"
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI