Incidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 20:00, și a izbucnit la un magazin alimentar din municipiul Hunedoara, iar Poliția a intervenit după un apel la 112.

„În cel mai scurt timp, spre locul indicat au fost direcţionate mai multe patrule de ordine publică, care i-au identificat pe cei implicaţi în altercaţie, șapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 53 de ani, din municipiul Hunedoara”, a transmis IPJ Hunedoara.

Un poliţist aflat întâmplător la fața locului, a reuşit să îi ia bâta de baseball bărbatului care a început scandalul.

„Până la sosirea echipelor de intervenţie, conflictul a fost aplanat de un bărbat de 45 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, aflat în afara orelor de program, care l-a deposedat pe bărbatul care a provocat scandalul de obiectul contondent (bâtă de baseball) pe care îl avea asupra sa şi l-a determinat să renunţe la acţiunea sa violentă”, a precizat IPJ Hunedoara.

Bărbatul care a provocat scandalul era băut

Potrivit autorităților, bărbatul care a început scandalul consumase alcool în exces, iar victimele au refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că bărbatul respectiv, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi având asupra sa o bâtă din lemn, a pătruns în incinta şi pe terasa unui magazin alimentar, unde a agresat verbal şi fizic 6 bărbaţi, pe unii lovindu-i cu pumnii şi picioarele, pe alţii cu palma. Persoanele vătămate au refuzat acordarea de îngrijiri medicale”, a mai transmis IPJ Hunedoara.

În cauză, poliţiştii au înregistrat dosar de urmărire penală pentru loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar bărbatul de 56 de ani, care a provocat scandalul, a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Urmărește-ne pe Google News