Pacienții au așteptat și câte trei ore pentru o rețetă, asta
după ce conducerea Policlinicii ”Areni” din municipiul Suceava a decis
restricționarea accesului pacienților în unitatea medicală. Astfel, miercuri
dimineața în fața unității erau cozi uriașe. Mai mult, medicii nici nu au
respectat programul stabilit.

Deși pe ușa cabinetelor era program de la ora 9.00, au fost medici care au ajuns astăzi și la ora 11.00.

„Am venit d ela Stroiești, cu microbuzul. Am nevoie de rețetă dar stau de două ore și medicul încă nu a ajuns. Așa a fost mereu. Niciodată nu s-a respectat programul iar despre programări nici nu a fost vorba, dar acum e aproape imposibil să păstrezi distanțarea, când atât de mulți oameni au nevoie de rețete”, a povestit un pensionar pentru Obiectiv de Suceava.

Reprezentanții policlinicii susțin că s-a ajuns la această
situație deoarece conducerea DSP le-a solicitat restricționarea accesului,
printr-o adresă, trimisă pe data de 7 iulie.

„Nu am solicitat închiderea Policiclinicii. Am menționat în
adresa respectivă să nu fie mai mult de patru persoane la ușa unui cabinet, iar
pacienții să fie programați pe ore. Să se respecte aceste programări, în caz
contrar se vor aplica și sancțiuni. În perioada imediat următoare va avea loc
un recontrol la Policlinica Areni”, adeclarat medicul Dinu Sădean, director al
Direcției de Sănătate Publică Suceava.

De asemenea inspectorii DSP au anunțat că dacă situația se
va repeat zilele următoare, cadrele medicale vor fi sancționate.

Urmărește-ne pe Google News