În acest timp au fost depuse eforturi susținute pentru că lucrările de modernizare a instalațiilor de control acces să fie finalizate mai repede decât a fost preconizat, în ultimul calendar înaintat de către constructor, anunța Metrorex, într-un comunicat de presă.
Și așa a și fost. De la trei zile, cum era anunțat inițial, lucrările au durat doar două zile, astfel că stația de metrou Pipera a fost deschisă publicului călător încă de luni, 17 iulie.
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Călin Geambașu s-a despărțit și de mama fiului său. „Încredere nu mai am după cele întâmplate”
Doar că, așa cum era de așteptat, călătorii au fost dați peste cap de noul sistem de taxare, iar timpul de acces la peron a crescut foarte mult.
S-au format cozi imense în afara stației, chiar până în stradă, iar călătorii se plâng că noile aparate procesează greu cartelele, iar modul cum trebuie introduse acestea este complet diferit față de cum erau obișnuiți.
Celebra săgeată de pe cartela, care nu mai corespunde cu noul model, față de vechii turnicheți, chiar dacă acum există și un desen ajutător.
Iar acum, până se obișnuiesc cu noul sistem, călătorii sunt confuzi și au nevoie de ajutor din partea personalului Metrorex. Practic, cartela se bagă invers… cu săgeata către călător și nu spre aparat, ca în desenul de mai jos:
Rămâne de văzut ce măsuri va lua Metrorex, pentru a încerca măcar să diminueze disconfortul creat, dacă nu să găsească, rapid, o soluție reală la această problemă.
Totuși, există și vești bune sau povești frumoase venite dinspre metroul bucureștean… Vă propunem lecția de viață a salvatorului îndrăgostiților sinucigași de la metrou!
CITEȘTE ȘI… FOTO EXCLUSIV/ Retrași din lumea reflectoarelor, Dana Bertzer și Dan Creimerman își continuă povestea de dragoste. S-au căsătorit duminică a 29-a oară