Un pacient infectat cu COVID-19, de la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, din București, a fost externat la cerere la numai o zi după ce fusese internat, conform observatornews.ro. Pacientul nu poate fi internat cu forța în urma deciziei CCR, așa că medicii nu au putut să-l țină în spital.

Pentru asimptomatici și cei cu forme ușoare, liber la externări oricum de acum 10 zile

Decizia CCR publicată miercuri fusese luată însă pe 25 iunie, la 2 zile după ce Ministerul Sănătății aprobase un document prin care pacienții asimptomatici, dar și cei simptomatici cu forme ușoare pot fi externați după minimum 10 zile de internare în lipsa febrei. Ordinul mai prevedea o testare, în a opta zi de internare, în funcție de care – dacă testul iese pozitiv – se recomandă încă 4 zile suplimentare de izolare la domiciliu.

Haos după ce CCR a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii. Spitalele și DSP-urile nu știu ce să facă: „Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”
Curtea Constituțională. Foto Hepta

Decizia CCR a anulat însă practic și acest ordin de ministru, astfel încât în acest moment spitalul nu poate face însă decât această recomandare de izolare la domiciliu.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Tătaru îi amenință cu Codul Penal pe bolnavii care se externează, dar nu respectă izolarea

Iar situația a fost recunoscută chiar de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, vineri, într-o conferință de presă. “Tot ce ține de carantină, tot ce ține de izolarea la domiciliu rămân în continuare recomandări, atât pentru populație, cât și pentru corpul medical.

„Izolarea trebuie să continue, iar recomandările pe care le-am făcut pentru toți pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare trebuie să rămână baza. Avem în acest moment un corp medical care ține situația sub control”, a spus Nelu Tătaru. Acesta a precizat că instituția pregătește un proiect de lege care să reglementeze situația apărută după decizia CCR.

Până atunci, ministrul le-a transmis un avertisment bolnavilor cu COVID care vor să se externeze.

„Dacă pacientul își asumă externarea știindu-se pozitiv, iar ulterior o anchetă epidemiologice îl implică intră sub incidența articolului penal de zădărnicire a combaterii bolilor. Atât timp cât vor respecta izolarea la domiciliu spunem că își poate asuma acea externare, dar, în condițiile în care nu respectă, pune în pericol pe cei din jur, familie sau nu”, a spus acesta.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

„Suntem puși într-o situație penibilă”

Numai că medicii care “țin situația sub control” nu mai știu ce să facă și arată fie cu degetul spre judecătorii CCR, iar DSP-urile așteaptă lămuriri de la Minister.

La Institutul “Matei Balș” din București, unul dintre nucleele luptei împotriva epidemiei de coronavirus, Cătălin Apostolescu, purtător de cuvânt al spitalului, susține că medicii au fost puși “într-o situație penibilă” și că, momentan, așteaptă de la autorități clarificări cu privire la felul în care pot gestiona situația.

Haos după ce CCR a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii. Spitalele și DSP-urile nu știu ce să facă: „Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”
Doctorul Cătălin Apostolescu

Întrebat dacă institutul a avut cazuri de persoane infectate cu COVID-19 care au cerut să se externeze, Apostolescu a răspuns:

“Deocamdată, nu, dar este foarte probabil că se va întâmpla. Este o Decizie a Curții Constituționale, pe ei trebuie să îi întrebați (n.r. – cum este gestionată situația cazurilor de COVID-19). Noi suntem puși într-o situație penibilă, iar ei trebuie să ne precizeze cum putem să luptăm în continuare cu pandemia”.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

“Noi nu am fi avut curaj să-i externăm”

Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din București, spune că, în unitatea sanitară pe care o conduce, bolnavii se pot externa cu o declarație pe proprie răspundere în care se angajează să respecte izolarea și, conform metodologiei, sunt testați la 8 zile de la internare.

“Deci, după Decizia CCR, cine dorește să plece din spital semnează pe proprie răspundere că se izolează, că a luat notă de faptul că starea sănătății sale este încă incertă… Noi nu ne batem, nu e războiul nostru aici. Noi avem o meserie în a încerca să facem bine oamenii, dar făcutul binelui cu forța nu se poate, da? Avem documente, omul semnează… Se simte bine, nu se simte bine – semnează că pleacă pe proprie răspundere și că respectă condițiile de izolare care se recomandă. Dacă ajunge să nu respecte sau se întâmplă ceva, dacă se va simți rău, se întoarce înapoi, cu siguranță. Dacă circulă și este prins, intră sub incidența altei legislații. ”, a declarat Imbri.

Haos după ce CCR a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii. Spitalele și DSP-urile nu știu ce să facă: „Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”
Emilian Imbri. Foto Agerpres

El a adăugat că, din fericire, nu există foarte mulți bolnavi care solicită să plece din spital, dar spune că, dacă nu ar fi existat Decizia Curții, medicii “nu ar fi avut curaj” să externeze persoanele infectate cu coronavirus.

“Vă spun sincer, noi nu am fi avut curaj să-i externăm”, a declarat acesta.

Externați fără ca măcar să fie testați

În județul Argeș, care se numără printre zonele fruntașe la numărul de infectări noi, Spitalul Județean Pitești externează bolnavii asimptomatici fără ca măcar să îi testeze.

Adriana Molfea, managerul SJU Pitești, a povestit pentru Libertatea că spitalul a avut, până acum, un singur astfel de caz, de pacient infectat, dar asimptomatic, care a cerut să se externeze.

“Păi, l-am informat că noi îi recomandăm internarea sau izolare la domiciliu și a semnat că se obligă să respecte măsurile de izolare. A semnat și cu asta, basta! Noi îi înformăm pe bolnavi asupra recomandărilor noastre și asupra obligațiilor dumnealor, avem dovada că li s-a adus la cunoștință – poți beneficia de această libertate, dar în condițiile astea…”, a explicat Molfea.

Întrebată dacă bolnavii asimptomatici externați sunt și testați înainte de a pleca din spital, Molfea a răspuns că nu.

La Bacău, bolnavii preferă să rămână în spital

La Bacău, Adrian Popa, managerul Spitalului Județean, spune că oamenii preferă să rămână în spital și că, momentan, instituția nu s-a confruntat cu solicitări de externare.

Botoșaniul respectă încă ordinul de ministru de acum 10 zile.

Haos după ce CCR a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii. Spitalele și DSP-urile nu știu ce să facă: „Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”
Spitalul Județean Botoșani

În Botoșani, la Spitalul Județean, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Ioan Asaftei, ne-a confirmat că au existat “mulți pacienți” asimptomatici care au cerut să fie externați, dar cu toții au fost testați înainte de a pleca din spital. “Pacienții asimptomatici se externează, conform metodologiei, la 10 zile de la internare. Se recoltează testul Real Time PCR în a opta zi, iar în ziua a zecea se externează. Dacă testul este negativ, externarea se face fără recomandări ulterioare. Dacă este pozitiv, se recomandă izolarea”, a explicat Asaftei.

“Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”

Întrebat cum gestionează situația persoanelor aflate în carantină, în urma Deciziei CCR, directorul DSP Iași, Lucian Indrei, a susținut că momentan așteaptă clarificări de la autorități cu privire la aceste aspecte.

Haos după ce CCR a declarat neconstituționale internarea și carantinarea obligatorii. Spitalele și DSP-urile nu știu ce să facă: „Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”
Lucian Indrei. Foto bzi.ro

“În momentul de față, noi am făcut o solicitare, am cerut să ni se răspundă cu celeritate care sunt măsurile și care este abordarea oficială față de persoanele aflate în carantină, având în vedere că suntem în continuare în stare de alertă. Așteptăm răspunsul. Nu avem proceduri unitare și clare”, a spus Indrei.

Un alt director DSP, care nu a vrut să apară cu nume și prenume, ne-a transmis: “Întrebați-i pe cei de la minister și-apoi spuneți-ne și nouă!”.

La Bistrița se merge pe procedurile vechi

La Bistrița-Năsăud, directoarea DSP Anca Andrițoiu susține că “se merge pe procedurile vechi”, existând o perioadă-tampon de 45 de zile până la schimbarea legislației.

“Noi am mers pe procedurile vechi – s-au izolat la domiciliu cei din zonele galbene, s-au carantinat cei care nu au respectat măsura – poliția i-a carantinat – și au intrat în carantină și cei care au cerut asta, că am avut câțiva și din ăștia. Avem evidența tuturor, facem zilnic rapoarte cu numărul persoanelor carantinate, izolate – câți au intrat, câți au ieșit. Ordinul care a intrat în vigoare, dar despre care CCR spune că nu este constituțional, încă acționează vreme de 45 de zile, noi așa știm. Acum, urmează să vedem consecințele Deciziei de ieri. Eu așa am înțeles, că 45 de zile încă e în vigoare ordinul vechi”, a explicat Andrițoiu.

Libertatea a încercat să contacteze Ministerul Sănătății pentru a afla care sunt indicațiile date către DSP-uri și către spitale, dar, până la ora publicării acestui material, nu am primit niciun răspuns.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI