2 comentariiCuprins:
„Am petrecut o după-amiază întreagă în Orășelul Copiilor, împreună cu soția și fiica noastră. Invitați la cină de un văr din Berceni, ne-am îndreptat spre stația de metrou Constantin Brâncoveanu. După câteva minute, ajungem la capătul liniei M2, Tudor Arghezi. Când coborâm, soția vărului ne așteaptă cu mașina parcată în avarii pe marginea stației. Ne urcăm în grabă. Este ora 18:02. Potrivit șoferiței, mai avem de parcurs încă 4,5 km până la destinație pentru a ne bucura de cină”, își începe povestea arhitectul.
Însă, chiar de la primii metri, traficul părea înțepenit.
„Infrastructura seamănă cu un nod rutier, având în centru un «inel» nou-nouț. După aproximativ 30 de minute și doar 2 km parcurși, înțeleg cauza acestei congestii bruște. Drumul principal al orașului nostru de destinație are o singură bandă pe sens, bulevardul 1 Mai, o adevărată «pâlnie» cu flux foarte redus. O privire pe Google Maps mi-a dezvăluit câteva mii de locuințe recent construite aici, alcătuind un fel de oraș-dormitor al capitalei. Deductibilitatea caracterului recent e simplă: oportunismul imobiliar privat a dus la crearea de zone locuite prin transformarea unor terenuri agricole în locuri de parcelat și construit, la cel mai mare preț posibil” continuă Racolta.
Fundătura este cel mai grav „delict” al urbanismului
Concluzia specialistului este că extinderea, dincolo de nucleul vechi al orașului, este o simplă suprapunere de „parcele urbanizate”, asemenea unor blistere de medicamente așezate paralel. Fiecare parcelare urmează fidel perimetrul fostei parcele agricole, direcția, dimensiunile acesteia, de multe ori înguste, reducând astfel fiecare proiect imobiliar la o singură bandă de circulație și loturi puțin adânci.
„Pretutindeni se văd case asemenea celor cu care ne jucam la Monopoly, lipsite de caracter, asemănătoare una cu alta. Fără spațiu pentru un copac umbros, uneori abia suficient pentru ați îngropa iepurele. Pentru un arhitect ca mine, priveliștea este de-a dreptul dezolantă. Și, pe măsură ce înaintăm în noapte, constat că majoritatea străzilor se termină în fundături. Posibilitatea unui incident care să blocheze calea de acces poate provoca frisoane oricărei echipe de salvare și, bineînțeles, celor care așteaptă ajutorul acestora”, adaugă interlocutorul nostru.
Un impact serios asupra calității relațiilor sociale și a bunăstării locuitorilor
După ce a vizitat Cluj, Sibiu, Brașov, Satu Mare și alte orașe, lui Radu-Petru Racolta i se pare că toată România pare afectată de acest tip de dezvoltare urbană:
„Fundătura este cel mai grav „delict” al urbanismului. Blochează, nu oferă ieșire, este contrară vieții și chiar naturii. Aceste zone nu au o ierarhizare a rețelei rutiere și sunt, în general, prost conectate la infrastructura majoră de circulație. Ele sunt contrare unei abordări responsabile față de un demers urban uman, ecologic, rezilient și respectuos față de biodiversitate. Monofuncționalitatea acestor zone și izolarea lor, utilizarea exclusivă a mașinilor pentru toate. deplasările, cu riscurile implicite, vor avea un impact serios asupra calității relațiilor sociale și a bunăstării locuitorilor.”
Astăzi, orașul este rezultatul unui proces aleatoriu, rezultat al unei viziuni urbanistice deficitare
Libertatea: Dată fiind vechea tradiție în materie de dezvoltare urbană a Capitalei (interesul autorităților publice pentru expansiunea sustenabilă a fost evident la începutul secolului XX) – este clar că astăzi părți ale mecanismului decizional care funcționau atunci s-au gripat în comunism. Ați putea să va folosiți experiență pentru pune un diagnostic acestui angrenaj nefuncțional?
Arhitect dr. Radu Racolta: Dezvoltarea urbanistică de la începutul secolului trecut se caracteriza în principal printr-o atenție specială acordată planificării, esteticii orașului și bunăstării sociale. De aceea, putem observa astăzi moșteniri urbane ce evidențiază valorizarea spațiilor publice, o armonie arhitecturală și peisagistică, o combinație de funcțiuni urbane și o preocupare pentru patrimoniu și durabilitate.
Această perioadă a fost urmată de o urbanizare centralizată și controlată de statul comunist, care se concentra în special asupra marilor orașe ale țării și se caracteriza prin modele urbane „socialiste” standardizate, supuse unei planificări excesive, cu anumite avantaje, dar și cu numeroase abateri. Orașul nou era utilitar și funcțional, dar aceasta, deseori, cu un preț greu de contestat.
Pierderea proprietății private, distrugerea patrimoniului istoric, amplasarea unor mari unități industriale – uneori foarte poluante – în vecinătatea spațiilor de locuit, uniformizarea locuințelor colective și degradarea progresivă a calității construcțiilor sunt doar câteva exemple.
Astăzi, orașul este rezultatul unui proces aleatoriu, rezultat al unei viziuni urbanistice deficitare. Este un răspuns minimalist și adesea improvizat al dezvoltatorilor imobiliari la cererea crescândă a cetățenilor pentru locuințe, fie ele individuale sau colective.
Regimurile politice se succed, lăsând în urmă singura expresie vizibilă a existenței lor: orașul și matricea sa fondatoare. Tranziția României către democrație și capitalism ne-a lăsat și ne lasă încă sub ochi, în jurul orașelor, locuri de mediocritate sub soarele libertății.
– Problemele pe care le-ați semnalat par să aibă cauze multiple – care credeți că sunt factorii cu cea mai mare pondere ai dezastrului urbanistic pe care l-ați constatat?
– Cel mai important factor în acest tip de dezvoltare urbanistică problematică este, după părerea mea, lipsa unui control politic eficient asupra acestui domeniu. Aceasta se manifestă prin absența unui proiect urbanistic preliminar, care conduce inevitabil către o dezvoltare haotică și oportunistă, motivată exclusiv de câștigul economic al dezvoltatorilor imobiliari și de satisfacția ușor de obținut a politicienilor, care văd orașul în expansiune.
În mod natural, toate acestea sunt posibile datorită insuficienței reglementărilor de urbanism, lipsei de evaluare a autorizațiilor de construire și a controalelor în cursul întocmirii dosarelor. Aceste reglementări, dincolo de aspectele strict urbane, ar trebui să reglementeze impactul de mediu al proiectelor imobiliare, densitatea construcțiilor, accesul la transporturi și servicii, crearea de parcuri și spații de joacă.
Arhitecții și urbaniștii riscă să devină implicit complicii acestor aberații urbane
– Dintre actorii implicați, care credeți că ar trebui să exercite presiuni pentru a putea să genereze schimbări în punctele nevralgice ale angrenajului?
Este evident că puterea publică, la nivel de stat și de administrație sa, este singura capabilă să impună reguli mai stricte actorilor economici și să sancționeze autoritățile locale, responsabile pentru eliberarea autorizațiilor de construire, atunci când există carențe în pregătirea și vigilența acestora.
– Ce ar putea face arhitecții și urbaniștii efectiv pentru a ajuta o societate încă naivă și oarecum lipsită de educație civică și urbană?
Fără o reglementare bine stabilită și coordonată la scară largă, arhitecții și urbaniștii riscă să devină implicit complicii acestor aberații urbane. Cu siguranță au capacitatea de a răspunde altfel misiunii lor, dar contribuția lor educată și avertizată își poate găsi legitimitatea doar într-un cadru normativ riguros și ambițios. Libertatea creativă se dezvoltă întotdeauna în cadrul unor limite bine definite.
Societatea românească nu este needucată, ci victima unei forme de reziliență naturală, moștenită din vremuri mai vechi
– Ați folosit formulări care trimit la sentimentul responsabilității față de binele comun: „arhitectul și inginerul NU MAI POT IGNORA…”, “dezvoltatorul TREBUIE…”. Ce este de făcut cu o societate slab educată și degradată din punct de vedere al înțelegerii resorturilor conviețuirii și ale respectului mutual?
– Societatea românească nu este una slab educată, cel puțin nu mai mult sau mai puțin decât cea franceză, pe care o cunosc de aproape. Aceasta înțelege resorturile conviețuirii și respectul reciproc. Este doar victima unei forme de reziliență naturală, moștenită din vremuri mai vechi, combinată cu fatalismul față de puterea politică. Există atât de multe lucruri care s-au realizat și care merită să fie recunoscute. Totuși, rămân domenii întregi ale gândirii politice ce nu sunt eficiente, precum urbanizarea si dezvoltarea orașului.
– Există societăți lipsite de o viziune a propriului viitor care performează urbanistic?
– Termenul „politică” provine tocmai din interesul pe care societatea organizată îl are față de oraș, locul unde individul se dezvoltă în inima unui colectiv. În societățile rurale, atât cele vechi cât și cele recente, organizarea spațiului se face treptat, într-un mod organic și respectuos față de contextul lor. În schimb, orașul necesită o viziune, o calitate a gândirii care, din păcate, este rară în zilele noastre.
Libertatea a stat recent de vorbă și cu arhitectul Radu Negoiță, inițiatorul proiectului „Case Strâmbe pe Radar”, cu o istorie de câțiva ani legată de promovarea importanței arhitecturii în arena publică, despre schemele dezvoltatorilor imobiliari, cum să evităm capcanele imobilare și lipsa de reacție a autorităților.
Dr. Arch. Radu-Petru RACOLTA, 43 de ani, este cofondator al biroului de arhitectură și urbanism ATELIER RACOLTA. Absolvent ca Arhitect DPLG și de Stat la École Nationale Supérieure dArchitecture de Saint-Étienne, a obținut și un doctorat în Amenajare, Teritoriu și Patrimoniu la Universitatea Lyon 2, în cadrul departamentului Istorie și Civilizații ale lumii moderne și contemporane.
Cu peste o sută de proiecte arhitecturale realizate în Franța și pe plan internațional, s-a remarcat în special în domeniul locuințelor, dezvoltând, împreună cu echipa sa și cu birouri de studii specializate, prototipuri bioclimatice și cu performanțe ridicate din punct de vedere al sustenabilității mediului, atât pentru locuințe individuale, cât și colective.