Versiunea listei zilnice a țărilor considerate ”zonă roșie”, publicată ieri și care a intrat în vigoare de la miezul nopții de miercuri, 25 martie, a conținut pentru prima oară Franța, Germania și SUA.
Asta înseamna că românii care veneau din aceste țări erau băgați, automat, în carantină instituționalizată, de 14 zile. Ei se adăugau celor din Italia sau Spania, pentru care se aplica deja regula. Până în acel moment, cei din Franța, Germania și SUA intrau în autoizolare, acasă.
Mii de descărcări ale documentelor arătau interesul românilor pentru aceste schimbări.
În timpul în care premierul Ludovic Orban apărea vesel la conferința de presă și îi ironiza pe ”cei care se pricep la politică și la fotbal”, lista de pe siteul Institutului Național de Sănătate Publică se modifica, surprinzător. Franța, Germania și SUA dispăruseră de pe lista roșie și intrau la lista galbenă, ca toate celelate țări, cu excepția celor cu mare extindere a epidemiei, precum China, Iran, Italia sau Spania, care erau ”roșii”.
Dar nici această versiune n-a ținut prea mult. Căci, înainte de miezul nopții, a apărut a treia variantă a listei! Germania și Franța au revenit pe lista roșie, cu intrare automat în carantină instituționalizată, în timp ce cei care vor veni azi din SUA pot merge acasă, în izolare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro