Tocmai de aceea jurnalistul culinar Cosmin Dragomir a demarat proiectul „Harta pâinii”, care adună în mediul online locurile de unde poți cumpăra, în drumul tău prin țară, pâine tradițională, certificată de Ministerul Agriculturii, dar și altele care n-au primit încă recunoașterea oficială. Practic, cititorii pot contribui la realizarea hărții interactive și mai ales, pot să treacă pe la ușa brutarului să-și ia delicatesele. Fiindcă pâinea de calitate, în era aluaturilor congelate, cam așa a devenit.

Harta pâinii din România. Jurnalistul culinar Cosmin Dragomir ne învață unde găsim produse de brutărie tradițională. Urmează harta ciorbelor!

Lăpușneanu și-a trimis bucătăresele la sașii din Ardeal să învețe să facă pâine

Iar Cosmin Dragomir documentează o istorie a pâinii la români pe care vrea să o publice. „De la scrisoarea lui Alexandru Lăpușneanu către sașii din Ardeal în care îi ruga să primească două femei de la el de la curte să învețe meșteșugul jimblei (pâine) de lux – care e una dintre cele mai vechi dovezi de schimb de know-how gastronomic de la noi, la povestea Morii pe aburi adusă de Assan”, spicuiește din munca sa jurnalistul.

Harta pâinii din România. Aluat întins cu sucitorulIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Printre cele mai inedite rețete de pâine pe care le-a găsit în cărțile vechi de bucate, jurnalistul amintește de pâinea cu făină de pește, găsită în sudul Olteniei, în satul Celei, acum cartier al orașului Corabia și în Tulcea, la Hamcearca. „Fără să bag mâna în foc, poate, dacă facem analize, am putea găsi tot felul de avantaje nutriționale și de sănătate ale unei astfel de pâini. Poate e foarte gustoasă, poate e bună pentru diete sau înlocuitor al pâinii clasice în diferite regimuri alimentare. Poate, resuscitând o tradiție locală creăm un trend. Sau poate e doar un preaparat „bleah” rezultat al ingeniozității zămislite de foame”, mai spune Cosmin, care încearcă să meargă personal pe harta pâinii și să spună mai departe poveștile brutarilor pe site-ul său gastroart.ro.

Creatorul crede că ar fi anevoios să pornești pe harta pâinii la propriu, de la un capăt la altul, dar e bine atunci când pleci la orice drum să știi și unde să te oprești pentru așa ceva. „Dacă pleci, de la București la Cluj, de exemplu, să te uiți pe harta pâinii și să îți notezi unde să te oprești. Că e Sibiu, că e Sântimbru în Alba, nu contează. Să treci și pe acolo. Uite, l-aș ruga pe ultimul român care pleacă din țară, cel pe care l-am însărcinat cu stinsul luminii, în drumul spre Nădlac, să se oprească în Pecica și să stingă focul din cuptoarele de acolo. Mi se pare o metaforă mai puternică”, spune Cosmin.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

În prezent, lucrează și la Harta Ciorbei și urmează a sarmalelor, a brânzei, a tocanelor, plăcintelor. Hărți pe ale căror drumuri nu pleci niciodată cu burta goală.

Citește și: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/romanii-sunt-mai-bogati-decat-ungurii-bulgarii-sarbii-si-ucrainenii-concluzia-surprinzatoare-elvetienilor-2429074
” target=”_blank” rel=”noopener noreferrer”>Românii sunt mai bogați decât ungurii, bulgarii, sârbii și ucrainenii. Concluzia surprinzătoare a elvețienilor

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea de legendă din București care a ajuns o ruină. Se spune că Maria Tănase ar fi trăit în ea, era considerată o bijuterie arhitecturală, dar acum cresc buruienile peste ea
FANATIK.RO
Clădirea de legendă din București care a ajuns o ruină. Se spune că Maria Tănase ar fi trăit în ea, era considerată o bijuterie arhitecturală, dar acum cresc buruienile peste ea
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Observatornews.ro
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI