UPDATE 22 mai 18:00: Începând de astăzi și până la sfârșitul stării de alertă în intervalul orar 08.00 – 22.00 se va restricționa circulația autovehiculelor pe mai multe străzi din București. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București le reamintește oamenilor ce trasee urmează să fie restricționate:

  • Zona 1 – Str. Polona (de la Bd. Dacia) – Str. A.D. Xenopol – Str. Dionisie Lupu – Str. C.A. Rosetti – Str. J.L. Calderon (de la Str. C.A. Rosetti) – Str. I.L. Caragiale – Str. Icoanei – Str. A. Vlaicu;
  • Zona 2 – Calea Victoriei (de la Bd Regina Elisabeta) – Str. Eforie – Str. Domnița Anastasia – Str. Ing. A Saligny – Spl. Independenței;
  • Zona 3 – Bd Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piața Operei – Str. Dr. J. Lister – Str. Dr. Gr. Romniceanu;
  • Zona 4 – Str. E. Quinet (de la Str. Academiei) – Str. Biserica Enei;
  • Zona 5 – Bd. Dacia – Bd. N. Bălcescu – Str. G. Enescu – Calea Victoriei;
  • Zona 6 – Str. G. Enescu – Str N. Golescu – Calea Victoriei – Str. C.A. Rosetti – Bd. N. Bălcescu.
  • Zona 7 – Bd. Unirii (intre Piața Constituției și locala de vest a Pieței Unirii).
Harta zonelor verzi. Foto: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Totodată, restricțiile de circulație privesc
arterele din interiorul perimetrelor, fără a afecta circulația de pe arterele
care delimitează zonele, excepție făcând Calea Victoriei, între Str. Eforie și
Spl. Independenței.

Restricțile menționate în comunicatul Poliției
presupun instituirea regimului de “Zonă pietonală” în aceste perimetre. De
asemenea, aceștia au anunțat și care sunt rutele alternative.

– Piața Victoriei – Bd. Lascăr Catargiu –
Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bd.
I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței.

Mai multe informații despre rutele ocolitoare
găsiți pe site-ul https://bpr.politiaromana.ro.

UPDATE 17.15 – Străzile se vor transforma în zone pietonale în fiecare sâmbătă și duminică în perioada stării de alertă, între orele 8.00 și 22.00, a comunicat joi Primăria Capitalei.


România a ieșit din starea de urgență, iar autoritățile au decis să ridice mai multe restricții care au fost valabile în ultimele două luni. Iar pentru a veni în sprijinul bucureștenilor amatori de plimbări după lunile de izolare, dar și pentru a preveni supraaglomerarea parcurilor, conducerea Primăriei a decis să interzică circulația mașinilor în weekend în mai multe zone din Capitală.

Măsura va fi implementată începând de sâmbătă, 23 mai, și va fi valabilă în prima fază până duminică seară.

“Această măsură se aplică doar pe durata stării de alertă. Este o decizie temporară și vine ca o alternativă importantă pentru cei care vor să facă mișcare. Iar cum am observat deja că parcurile au devenit aglomerate în ultima săptămână, bucureștenii vor avea această variantă de a face mișcare în aer liber”, au comentat pentru Libertatea reprezentanții Primăriei.

Fără magazine mobile în zonele pietonale

Există șapte zone din București care vor deveni pietonale, dar pe care vor avea acces și cei cu biciclete, role, trotinete electrice sau skateboard-uri. În aceste zone închise mașinilor nu vor exista însă tonete sau magazine mobile care să vândă produse alimentare celor care vor alege alternativa mersului pe jos. Rămân deschise doar magazinele stradale deja existente în acest perimetru.

Pentru a încuraja atât mișcarea în aer liber, cât și mijloacele de transport alternativ, am decis să instituim, în weekenduri, pe anumite artere din centrul orașului, zone pietonale, de promenadă, unde circulația mașinilor să fie interzisă.

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului:

Mijloacele de transport în comun aparținând STB nu vor avea de suferit pe durata weekendurilor în care circulația mașinilor se închide, în cele 7 zone. Din informațiile ziarului, singura linie ce urmează să fie deviată este 361, ce circulă între Piața Unirii 2 – Palatul Parlamentului și până la Complexul Comercial Băneasa.

Cele șapte zone care se vor închide pentru mașini de vineri până duminică

Zona 1 – strada Polonă (de la bd. Dacia) – strada A.D. Xenopol – strada Dionisie Lupu – strada C.A. Rosetti – strada J.L. Calderon (de la strada C.A. Rosetti) – strada I.L. Caragiale – strada Icoanei – strada A. Vlaicu.

Zona 2 – Calea Victoriei (de la bd Regina Elisabeta) – strada Eforie – strada Domnița Anastasia – strada Ing. A Saligny – Splaiul Independenței.

Zona 3 – bd Eroilor – Eroii Sanitari – Piața Operei – strada Dr. J. Lister – strada Dr. Gr. Romniceanu.

Zona 4 – strada E. Quinet (de la strada Academiei) – strada Biserica Enei.

Zona 5 – bulevardul Dacia – bulevardul N. Bălcescu – strada G. Enescu – Calea Victoriei.

Zona 6 – strada G. Enescu – N. Golescu – Calea Victoriei – strada C.A. Rosetti – bulevardul N. Bălcescu.

Zona 7 – bulevardul Unirii (între Piața Constituției și locala de vest a pieței Unirii)

 
 

Urmărește-ne pe Google News