Cu 214 voturi ”pentru”, deputații au decis să sancționeze hărțuirea stradală, chiar dacă este doar psihologică.

Astfel, ofițerii și subofițerii din MAI, jandarmii, polițiștii, chiar și cei de Frontieră, vor putea da amenzi între 3.000 și 10.000 de lei pentru ”orice comportament de hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul Oana Bîzgan, dar a fost susținut de parlamentari de la toate partidele.

„Hărțuirea din spații publice, cunoscută și sub numele de hărțuire stradală, afectează un număr foarte mare de fete și femei din România. Astfel, opt din zece femei spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă noaptea iar patru din zece nu se simt în siguranță nici în timpul zilei. Șapte din zece femei nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă”, se arată în expunerea de motive, Oana Bîzgan explicând că nu e xista un cadru legal pentru sancționarea acestor fapte, dincolo de legea penală.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News