Noua acuzaţie formulată împotriva producătorului face parte dintr-un set de documente judiciare depuse la un tribunal din Los Angeles în cursul zilei de vineri. O femeie, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, afirmă că Harvey Weinstein a forţat-o să întreţină cu el un raport sexual oral, potrivit Agerpres.
Acesta ar fi împins-o pe actriţă şi a obligat-o să rămână întinsă pe podea în timpul unei întâlniri pe care a avut-o cu ea în biroul lui, în 2013, înainte de a o agresa sexual.
Atunci când ea i-a respins avansurile, Weinstein i-ar fi spus: „Chiar îţi doreşti să devii actriţă? M-am culcat cu Jennifer Lawrence şi uite unde a ajuns ea acum: tocmai a câştigat un Oscar”.
În urma afirmațiilor făcute de Weinstein, Jennifer Lawrence a transmis că nu a întreţinut raporturi sexuale cu producătorul.
„Inima mea e plină de durere pentru toate acele femei care au fost victime ale lui Harvey Weinstein. Nu am avut niciodată altceva decât o relație profesională cu el. Acesta este încă un exemplu pentru tacticile de prădător sexual şi minciunile pe care le-a folosit pentru a ademeni un număr nesfârșit de femei”, a spus actrița
Scandalul Harvey Weinstein a debutat în anul 2017, la începutul lunii octombrie, când ziarul The New York Times a publicat dezvăluirile unor femei, care au fost agresate de celebrul producător, cunoscut pentru pelicule laureate cu Oscar. El este vizat de trei anchete demarate de poliția din Londra, New York și Los Angeles
Actrițele Ashley Judd, Rose McGowan au fost printre primele care au avut curajul să rupă tăcerea. De atunci, peste 100 de femei l-au acuzat pe producătorul de 65 de ani de abuz sexual, hărțuire și chiar viol. Angelina Jolie și Gwuneth Paltrow se numără și ele printre victimele producătorului. Nu sunt singurele staruri, însă.
Într-un editorial publicat tot în cotidianul The New York Times, Salma Hayek a vorbit despre relaţia sa cu Harvey Weinstein, care a hărţuit-o, a umilit-o şi a ameninţat-o cu moartea.
Actrița Alyssa Milano a lansat, cu un mesaj, o adevărată mișcare la nivel global. În luna octombrie, ea le-a cerut persoanelor care îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare să publice comentarii cu mesajul #MeToo, în cazul în care au fost vreodată hărțuite sau agresate sexual.