Statul Hawaii a devenit primul care îl înfruntă pe Donald Trump, după ce acesta a retras SUA din acordul de Paris privind schimbările climatice. Prima lege susține nu doar că “schimbările climatice sunt reale, dar sunt principala provocare a secolului 21”.

“Indiferent de acțiunea la nivel federal, legile susțin angajamentele din acordul de la Paris de a combate schimbările climatice și efectele sale”, se mai arată în textul semnat de guvernatorul statului Hawaii.

După anunţul lui Trump, mai multe state şi oraşe americane s-au angajat să respecte Acordul de la Paris, dar Hawaii este singurul stat care a întreprins demersuri legale în acest sens.

Mai precis, Hawaii face parte din US Climate Alliance, o entitate creată săptămâna trecută de guvernatorii statelor California, New York şi Washington pentru a face schimb de informaţii, a promova cele mai bune măsuri pentru mediu şi pentru aplicarea de noi programe privind reducerea emisiilor de carbon în toate sectoarele economiei.

Donald Trump a retras săptămâna trecută SUA din acordul de la Paris, susținând că acesta are un impact negativ asupra economiei. Mai precis, că acesta duce la pierderea a peste șase milioane de locuri de muncă.

Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare
Recomandări
Columbianul trimis de serviciile secrete ruse să dea foc unor obiective strategice din România, condamnat la 6 ani de închisoare

Sumar:

 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.