Prințul Heinrich al XIII-lea de Reuss, descendent al unei familii nobiliare vechi de 700 de ani, care a domnit cândva într-un un mic stat din estul Germaniei, era o figură relativ obscură. Până miercuri, când autoritățile germane au anunțat că acesta era unul dintre liderii unui grup acuzat că punea la cale răsturnarea guvernului german.

Un aristocrat cu ochelari de soare și părul grizonat, Heinrich nu este tocmai figura previzibilă a șefului unei „organizații teroriste”, așa cum l-au descis autoritățile, scrie Washington Post.

Dar procurorii au afirmat totuși că bărbatul de 71 de ani se afla în fruntea unei rețele naționale care plănuia să răstoarne guvernul german și să instaleze propria structură statală prin mijloace violente.

El a fost doar unul dintre cei 25 de oameni arestați miercuri în cadrul uneia dintre cele mai mari raiduri antiteroriste efectuate vreodată în Germania.

Partenera de viață, o cetățeană din Rusia, identificată de procurori drept Vitalia B., a fost de asemenea arestată, sub suspiciunea că a sprijinit organizația.

Ce este mișcarea Reichsbürger

Heinrich, pe care un ziar german l-a supranumit „prințul puci”, a îmbrățișat de mult timp opiniile Reichsbürger, o mișcare radicală care respinge statul german modern și încearcă să reinstaleze monarhia.

Mișcarea este formată din mai multe organizații mici și persoane fizice, în principal în landurile Brandenburg, Mecklenburg-Pomerania de Vest și Bavaria. Acestea nu acceptă legalitatea Republicii Federale Germania și nu recunosc autoritățile sale guvernamentale.

Este o perspectivă care îl atrage în mod evident pe aristocrat, care se plânge că familia sa cu sânge albastru a fost presată să abdice atunci când Imperiul German a fost răsturnat în anii de după Primul Război Mondial.

Născut în 1951, Heinrich a fost unul dintre cei șase copii ai cuplului Heinrich I – Woizlawa Feodora, prințul și prințesa Reuss. Toți cei patru frați ai săi au fost, de asemenea, numiți Heinrich – la fel ca toți ceilalți moștenitori de sex masculin din familie, în conformitate cu tradițiile neobișnuite ale dinastiei în materie de nume – un tribut adus Sfântului Împărat Roman Henric al VI-lea.

Inițial, „prințul puci” părea un om de afaceri obișnuit.

„Era un antreprenor destul de modern și energic în urmă cu 30 de ani”, a declarat miercuri pentru canalul de știri MDR Heinrich al XIV-lea, un purtător de cuvânt al familiei, care a declarat că este doar înrudit la distanță cu Heinrich al XIII-lea.

„El s-a radicalizat, bineînțeles, în urma dezamăgirilor”. Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu a mai avut contact cu Heinrich al XIII-lea, care este al 17-lea în linia de succesiune la scaunul familiei din landul german Turingia.

Familia lui Heinrich este în șoc: „Suntem văzuți ca teroriști și reacționari”

Un articol publicat în cotidianul german Berliner Zeitung în 1998 îl descria pe prinț ca fiind un antreprenor cu sediul în orașul Frankfurt, implicat în afaceri care cuprind imobiliare, artă și producția de vin spumant. Același articol menționa că Heinrich al XIII-lea era „supărat” din cauza disputelor care au decurs din exproprierea terenurilor familiei.

Familia sa – care se distanțase deja de el – a avut un „șoc” în urma arestării, a declarat Heinrich al XIV-lea. „Am fost o casă princiară tolerantă, cosmopolită, în Turingia, timp de 850 de ani”, a spus el.

„Iar acum suntem văzuți ca teroriști și reacționari în toată lumea, până în America”, s-a plâns omul.

Semnele radicalizării lui Heinrich al XIII-lea erau de ceva ani evidente în declarațiile sale publice. Într-o intervenție din 2019 la Worldwebforum din Zurich, care se prezintă drept un punct de întâlnire pentru „liderii de opinie ai lumii digitale”, el a ținut un discurs uneori incoerent intitulat „De ce elita cu sânge albastru a devenit servitoare”.

Când exista monarhia, lucrurile mergeau bine, a spus el. „Dacă ceva nu mergea bine, te adresai prințului. La cine ar trebui să te adresezi astăzi? La parlamentarul tău, la nivel local, federal sau la nivelul U.E.? Noroc!”, a adăugat prințul.

Heinrich al XIII-lea a continuat cu temele clasice ale mișcării Reichsbürger, afirmând că problemele societății și războaiele sunt cauzate de familia evreiască Rothschild – o țintă constantă a teoriilor antisemite lipsite de fundament – și susținând că republica federală a Germaniei nu este un stat suveran, ci este încă ocupată de puterile mondiale.

Admirație pentru Rusia

Procurorii germani l-au descris pe Heinrich XIII drept „liderul” și șeful „consiliului” central al grupului care complota pentru a răsturna statul și a instaura propria ordine.

Din grup făceau parte un judecător în funcție, medici și avocați, cu „prințul în vârf”, a declarat un oficial din domeniul securității, care a vorbit cu Washington Post sub rezerva anonimatului.

Un alt oficial german din domeniul securității a sugerat că Heinrich al XIII-lea ar fi fost mai degrabă o figură de fațadă și a declarat că îngrijorarea cu privire la aripa militară a grupului a fost cea care a determinat raidurile și arestările.

Relatările din presa germană spun că organizația, formată din extremiști de dreapta, inclusiv foști militari, plănuia să ia cu asalt clădirea parlamentului, Reichstag, și să preia puterea.

Multe grupări Reichsbürger operează într-o zonă a imaginarului, unele dintre ele eliberându-și propriile pașapoarte. Însă autoritățile germane îl acuză totuși pe prinț că reprezintă o amenințare armată reală.

Potrivit procurorilor, Heinrich a încercat să contacteze reprezentanți ai Federației Ruse în Germania, dar „nu există indicii că persoanele de contact au reacționat pozitiv la solicitarea sa”. În discursul său din 2019, el a spus că a încercat să îl contacteze pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov „fără niciun rezultat”.

Ambasada Rusiei la Berlin a declarat că „dorește să precizeze că birourile diplomatice și consulare rusești din Germania nu mențin contacte cu reprezentanți ai grupurilor teroriste sau ai altor entități ilegale”.

Cu toate acestea, în iunie, Heinrich și partenera sa au fost invitați să participe la sărbătorirea Zilei Naționale a Rusiei la consulatul rus din Leipzig, a declarat un oficial din domeniul securității ci tat de Washington Post.

Prințul și-a exprimat de altfel admirația față de Moscova. Într-un videoclip postat online în 2020 și distribuit pe canalele QAnon și Reichsbürger, el a spus că este înrudit cu casa imperială rusă Romanov prin mama sa – „unul dintre motivele pentru care ne place Rusia”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News