Helmuth Kohl a fost cancelar al Germaniei timp de 17 ani, cel mai lung mandat de cancelar din perioada postbelică, deăținând patru mandate consecutive în perioada 1982-1998. În perioada în care el a fost la conducerea țării a avut loc unirea celor două Germanii. A rămas în memorie și datorită faptului că alături de președinte francez Francois Mitterand a promovat proiectului monedei comune euro.
Helmut Josef Michael Kohl s-a născut pe data de 3 aprilie 1930 în orașul Ludwigshafen din regiunea Renania-Palatinat, Germania și a a făcut parte din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), fiind cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998.
Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer, fiind cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck.
Kohl a fost descris de către președinții americani George W. Bush și Bill Clinton drept „cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăți a secolului 20”.
Recordul său de longevitate ar putea fi bătut de Angela Merkel, dacă aceasta va fi aleasă din nou anul acesta și își va duce mandatul la bun sfârșit. Angela Merkel a pus capăt speculațiilor și a anunțat că va candida pentru al patrulea său mandat. “Sunt pregătită să candidez din nou”, a afirmat Doamna de Fier a Europei, care conduce Cancelaria Germaniei din 2005.