Figură-cheie a diplomaţiei mondiale în timpul Războiului Rece, Henry Kissinger „a murit la domiciliul său din Connecticut”, a informat firma sa de consultanţă Kissinger Associates, într-un comunicat.

Iniţiator al apropierii de Moscova şi Beijing în anii ’70, el şi-a văzut imaginea pătată de pagini întunecate din istoria Statelor Unite, cum ar fi sprijinul său pentru lovitura de stat din 1973 din Chile sau invazia din Timorul de Est în 1975 şi războiul din Vietnam și pentru bombardarea Cambodgiei, care a dus la ascensiunea regimului Cmmerilor Roșii.

Un diplomat la fel de ascultat pe cât era de controversat, a fost admirat de unii ca un mare înţelept, urât de alţii, care îl vedeau ca pe un criminal de război.

Evreu german născut în Bavaria în 1923, fugit cu familia în SUA de persecuția nazistă, Heinz Alfred Kissinger a fost naturalizat american la vârsta de 20 de ani.

Jumătate dintre colegii cu care am fost la școală și 13 membri ai propriei mele familii au murit în lagărele de concentrare.

Henry Kissinger:

Ca soldat american, nativul din Fürth s-a întors în Germania cu Divizia 84 Infanterie, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Fiu al unui învăţător, a intrat în contraspionajul militar şi în armata americană înainte de a studia la Harvard, unde a şi predat.

Controverse și premiul Nobel pentru Pace

S-a impus ca imagine a diplomaţiei mondiale când republicanul Richard Nixon l-a chemat la Casa Albă, în 1969, în calitate de consilier pe probleme de securitate naţională, apoi de secretar de stat – a deţinut ambele funcţii între 1973 şi 1975 şi a rămas în fruntea diplomaţiei sub conducerea lui Gerald Ford până în 1977.

Atunci a lansat detensionarea relaţiilor cu Uniunea Sovietică, a dus la mai multe acorduri de control al armelor și a contribuit la dezgheţarea relaţiilor cu China lui Mao, în timpul unor călătorii secrete pentru a organiza vizita istorică a lui Nixon la Beijing în 1972.

De asemenea, a purtat negocieri cu Le Duc Tho pentru a pune capăt războiului din Vietnam, din nou în cel mai mare secret şi în paralel cu bombardamentele din Hanoi.

Semnarea unei încetări a focului i-a adus premiul Nobel pentru Pace, acordat cu nord-vietnamezii în 1973, unul dintre cele mai controversate din istoria Nobelului. Doi membri ai comitetului suedez au demisionat în semn de protest față de acordarea premiului.

În Orientul Mijlociu, Kissinger a desfășurat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „diplomația-navetă”, pentru a separa forțele israeliene de cele arabe după consecințele războiului de la Yom Kippur din 1973. 

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Numai în perioada în care a fost secretar de stat al SUA, Kissinger a efectuat peste 900.000 de kilometri în jurul lumii și a călătorit în peste 200 de țări.

Deși epoca sa de arhitect al politicii externe a SUA a dispărut odată cu declinul lui Nixon, pe fondul scandalului Watergate, Kissinger a continuat să fie foarte activ.

Lui Kissinger i-au rămas în urmă soția, Nancy, doi copii din prima căsătorie, Elizabeth și David, și cinci nepoți.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

ginx   •   01.12.2023, 06:34

Un personaj important în anii 70 a reușit să facă față unor provocări ale războiului rece. Activ până la o vârstă înaintată. Odihnească în pace

bituca   •   01.12.2023, 06:02

A plecat in alta dimensiune un om foarte controversat

Lecoqsportif   •   01.12.2023, 03:32

A incheiat rotund, la 100.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Un bărbat a fost arestat la Capitoliu, avea un pistol de semnalizare și o torță. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Un bărbat a fost arestat la Capitoliu, avea un pistol de semnalizare și o torță. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI