În documentul publicat în Monitorul Oficial și semnat de premierul Viorica Dăncilă se precizează că activitatea lui Herman Berkovits este una neremunerată.

În 2016, consulul onorific al României în Israel, doctorul de origine română Herman Berkovits a fost medaliat la Cluj.

Cine este Herman Berkotvits, medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu

Herman Berkotvits s-a născut la 14 Martie 1947 în oraşul Târgu Lăpuş în familia Lazăr (Eliezer) şi Viorica (Iafa) Berkovits, fiind unicul copil. Mama sa, Viorica Berkovits, a fost deportată cu întreaga familie la Auschwitz fiind singura supravieţuitoare din întreaga familie iar tatăl său, Lazar Berkovits, a fost deportat în mai multe detaşamente de muncă obligatorii în spatele frontului din timpul celui de al doilea Război Mondial.

Herman Berkovits este a doua generaţie a supravieţuitorilor Holocaustului. Este căsătorit cu Elisabeta Berkovits, născută în Târgu Mureş şi absolventă a Conservatorului de Muzică din Cluj, actualmente director adjunct al Academiei de Muzică din Ierusalim.

Din 1985 până în prezent conduce Clinica Privată de Medicină Pediatrică şi Generală în orasul Ierusalim. În cadrul alegerilor parlamentare din România din 2008 a candidat pentru funcţia de parlamentar în colegiul pentru diaspora Orientul Mijlociu şi Africa obţinand cel mai mare număr de voturi.

Pentru întărirea relaţiilor între oraşul Bucureşti şi Ierusalim, Primăria Capitalei i-a decernat în data de 16 Decembrie 2014 distincţia “Cheia Oraşului Bucureşti”, iar datorită contribuţiei aduse la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre România şi Israel, Ministerul de Externe al Israelului l-a numit Consul Onorific al României în Israel.

Acesta a ajutat victimele de la Clubul Colectiv în urma incendiului din din 30 Octombrie 2015, reuşind să obţină din partea unei firme israeliene producătoarea unui unguent excepţional pentru îndepărtarea ţesuturilor afectate grav, cantităţi în valoare de 150.000 euro şi prezenţa a doi medici specialişti la Bucureşti”.

Citește și: Doi piloți din Republica Moldova, luați ostatici de talibani de peste doi ani. „Încă mai suntem în viaţă, suportăm chinurile şi greutăţile”

 
 

Urmărește-ne pe Google News