Ducii de Sussex au încheiat recent primul lor turneu efectuat în străinătate, fiind în Irlanda unde au reprezentat-o pe regina Elizabeth. Pentru cei doi proaspăt-căsătoriți urmează anul acesta un turneu în Australia, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga în octombrie, o excursie care va include și participarea la cea de-a patra ediție a Jocurilor Invictus, competiție patronată de prințul Harry și care se va ține anul acesta la Sydney.

În primăvara viitoare, cei doi au programat primul lor turneu în Statele Unite, la cererea Oficiului de Externe al Regatului Unit și al guvernului britanic. Planurile acestui eveniment nu au fost încă definitivate, dar cel mai probabil ducii de Sussex vor ajunge atât pe coasta de est, cât și pe cea de vest, inclusiv în California, unde s-a născut Meghan.

„Știm că doresc să se întâlnească cu mai mulți directorii executivi și, în special, cu femei din Silicon Valley pentru a crește gradul de conștientizare al Fundației Regale și pentru a vedea dacă pot să înceapă cu adevărat să lucreze mai îndeaproape cu ei”, a declarat Jennifer Peros, redactor-șef al revistei Us Weekly

Surse citate de presa americană arată că Meghan intenționează să se întoarcă acasă în S.U.A. în cursul acestei veri, pentru a-și petrece timpul cu mama ei, Doria Ragland, asistent social și antrenor de yoga în Los Angeles. Nu îl va vizita, însă, pe tatăl ei, Thomas Markle, după ce acesta a provocat un scandal uriaș după ce a luat bani de la paparazzii pentru a permite să fie fotografiat când făcea proba pentru costumul de nuntă și apoi a acordat mai multe interviuri presei în care a vorbit despre fiica sa și familia regală fără acordul acestora.

Harry a vizitat, oficial, Statele Unite în 2016, în timpul Jocurilor Invictus și apoi, în octombrie 2017, a apărut alături de Michelle Obama la un liceu din Chicago, cu ocazia lansării oficiale a Fundației Obama.

Cu toate că Palatul Kensington nu a anunțat programul oficial al ducilor în Statele Unite, presa scrie că este foarte posibil ca cei doi să se oprească în Chicago, acolo unde Meghan a absolvit universitatea și unde fostul președinte Barack Obama și soția sa au reședința. De altfel soții Obama sunt susținători ai activităților demarate de Fundația Regală a ducilor de Cambridge și Sussex.


Citește și: Paşapoartele electronice noi sunt de acum valabile 10 ani. Românii care s-au dus la Serviciul Pașapoarte nu știau de schimbare


Urmărește-ne pe Google News