Forțele ucrainene au avansat vineri în mare parte din regiunea Herson, sudul țării, aparent întâmpinând rezistență redusă sau deloc. Imagini apărute pe rețelele sociale din localități de pe malul de vest al regiunii arată că trupele sunt întâmpinate de civili.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a decis miercuri ca trupele ruse din Herson să se retragă de pe malul de vest al fluviului Nipru, ca urmare a atacurilor ucrainene. Ordinul de retragere a fost propus de generalul Serghei Surovikin, comandatul „operațiunii speciale” din Ucraina, care a precizat că nu mai este posibil să se mențină linia de aprovizionare a orașului și prin această decizie salvează vieți.

Trupele ucrainene au fost văzute vineri în centrul orașului Herson, unde localnicii au jubilat la sorirea lor. De asemenea, au apărut filmări cu soldați îmbrățișați în timp ce instalează un steag în afara sediului principal de poliție aflat în sudul orașului și în alte părți ale orașului.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Scenele cu oameni care salută trupele ucrainene din întreaga regiune contrastează puternic cu afirmațiile oficialilor numiți de ruși la Herson, în urmă cu șase săptămâni, conform cărora 87% dintre alegătorii de acolo au susținut integrarea în Federația Rusă, într-un referendum condamnat pe scară largă de comunitatea internațională.

Forțele ruse au cedat în câteva zile aproximativ 40% din regiunea Herson, care se întinde de-a lungul râului Nipru. În total, Ucraina a recuperat aproximativ 10.000 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea Herson.

„Rușii își aruncă la gunoi uniforma militară”

Ministerul rus al Apărării a declarat că retragerea este completă, iar Yuriy Sak, un consilier din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev, a declarat pentru BBC că Ucraina deține „aproape controlul total” asupra orașului Herson.

Oficialul ucrainean a mai precizat că unii soldați ruși au rămas în Herson doar pentru că au dezertat. „Rușii își scot uniformele militare, le aruncă în coșurile de gunoi și încearcă să se amestece cu localnicii. Îi îndemnăm să se predea, să-și salveze viața și să nu fie proști”, adaugă el.

Sak a subliniat însă că este prea devreme pentru ca Ucraina „să fie mulțumită” și că țara sa știe că războiul este departe de a se termina.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Serviciul ucrainean de informații militare (GUR) a făcut apel la trupele ruse care au rămas în Herson după retragere să se predea.

„În caz de captivitate voluntară, Ucraina vă garantează supraviețuirea și siguranța. Respectăm convențiile de la Geneva, garantăm prizonierilor de război hrană, asistență medicală și posibilitatea schimbării dumneavoastră cu soldați ai forțelor armate ucrainene ținuți captivi în Federația Rusă”, au transmis oficialii ucraineni.

Ei îndeamnă soldații ruși să sune la numărul special din programul „Vreau să trăiesc” prin care rușii pot discuta cu comandamentul ucrainean pentru a stabili condițiile de predare sau să se apropie de armata ucraineană cu armele atârnate peste umăr, cu un steag sau o pânză albă și să strige „Mă predau”.

Într-o actualizare de pe front emisă vineri, ministerul rus al Apărării a transmis, cu privire la „redistribuirea” forțelor anunțată anterior, că peste 30.000 de militari ruși au fost scoși din regiune. Aproximativ 5.000 de piese de echipament și armament militar au fost, de asemenea, îndepărtate, adaugă acesta, dând asigurări că nu s-a lăsat tehnică militară în urmă.

Vineri seară, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a distribut pe Telegram imagini cu locuitorii din Telegram care sărbătoresc în stradă eliberarea orașului de sub controlul rusesc.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

„Astăzi este o zi istorică. Ne luăm Hersonul înapoi. Apărătorii noștri se apropie de oraș, dar unități speciale sunt deja în el. Oamenii din Herson așteptau. Nu au renunțat niciodată la Ucraina. Speranța pentru Ucraina este întotdeauna justificată, iar Ucraina se întoarce întotdeauna la ai săi”, a transmis Zelenski.

El a subliniat că simbolurilor celor opt luni de ocupație au început deja să fie înlăturate și a primit că trupele ucrainene vor merge mai departe pentru a elibera fiecare așezare ocupată de ruși.

„Și chiar dacă orașul nu este încă complet curățat de prezența inamicului, locuitorii din Herson îndepărtează deja simbolurile rusești de pe străzi și clădiri și orice urme ale șederii ocupanților în Herson”, a subliniat liderul ucrainean.

Cum a picat Herson în doar câteva zile

Herson a fost singura capitală regională care a căzut în mâinile Rusiei după ce a invadat Ucraina pe 24 februarie. Acest lucru s-a întâmplat încă din primele zile de război, motiv pentru care a căpătat o importanță mai mare pentru ruși.

De la sfârșitul lunii septembrie, Kremlinul a văzut-o ca teritoriu rusesc în urma așa-ziselor „referendumuri” din zonele ocupate ale Ucrainei. Regiunile Herson, Zaporojie, Luhansk și Donețk au fost anexate Federației Ruse printr-un act semnat de Vladimir Putin pe 30 septembrie, care nu este recunoscut la nivel internațional.

La începutul acestei săptămâni, guvernatorul adjunct al Hersonului, instalat de Rusia, a murit într-un accident de mașină, potrivit oficialilor și presei locale.

Kirill Stremousov, în vârstă de 45 de ani, a fost numit la două luni după declanșarea invaziei și a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai ocupației ruse și a devenit cunoscut pentru declarațiile agresive pe rețelele de socializare.

Miercuri, Moscova a declarat că nu mai este posibil să aprovizioneze Herson. Un lucru care a atras atenția și analiștilor, și presei internaționale: președintele rus Vladimir Putin nu a luat parte la anunțul televizat.

Ce urmează

Contraofensiva ucraineană a fost încetinită de faptul că rușii au aruncat în aer poduri și alte obiective strategice. Vehiculele ucrainene au fost forțate să facă un ocol lung prin câmpurile de floarea-soarelui și terenurile agricole după ce trecerea peste un afluent a Niprului a fost distrusă.

Vineri avea loc o operațiune majoră de verificare, poliția militară ucraineană mergând din casă în casă, verificând documentele. Ei căutau colaboratori locali și ruși care au rămas în urmă și s-ar fi putut deghiza în civili.

Statul major al Ucrainei va fi dornic să elimine bazele militare rusești cât mai curând posibil, pentru a preveni pulverizarea orașului Herson și transformarea lui într-un alt Mariupol. Kievul se confruntă și cu o altă dilemă strategică: încearcă să treacă râul Nipru și să continue sau deschide un nou front la sud de Zaporojie și spre orașul Melitopol controlat de ruși.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

mrc.inl   •   12.11.2022, 11:18

Direcția în care merge războiul e bună dar e încă prea puțin, trebuie să ajungă măcar la Mariupol, să le taie rușilor din Crimeea legătura terestră cu Rusia. Apoi să le taie și legătura estică, podul lui Putin și să-i fără apă, curent, gaz, hrană și chiar fără locuințe, cum au făcut rușii cu atâtea orașe din Ucraina, până pleacă singuri, ca ucrainenii din orașele distruse de ruși.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI