De asemenea, a folosit propria tehnologie – dronele – pentru a studia și ataca capacitățile Israelului de culegere de informații în ceea ce liderul Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a descris ca fiind o strategie de „orbire” a Israelului.

Părțile au intrat într-un schimb de focuri, din octombrie anul trecut, după ce aliatul palestinian al Hezbollah din Fâșia Gaza, Hamas, a declanșat războiul cu Israelul.

În timp ce luptele de la granița de sud a Libanului au rămas relativ limitate, intensificarea atacurilor din ultimele săptămâni au crescut îngrijorarea că s-ar putea transforma într-un război la scară largă.

Victime și de o parte, și de alta

Zeci de mii de oameni au fugit de ambele părți ale graniței. Atacurile israeliene au ucis peste 330 de luptători Hezbollah și aproximativ 90 de civili în Liban, potrivit statisticilor Reuters. La rândul său, Israelul spune că atacurile din Liban au ucis 21 de soldați și 10 civili.

Multe dintre victimele Hezbollah au fost ucise în timp ce participau la ostilitățile aproape zilnice, inclusiv la lansarea de rachete și drone explozive asupra nordului Israelului.

Hezbollah a confirmat, de asemenea, moartea a peste 20 de agenți – inclusiv trei comandanți de top, membri ai unității sale de elită a forțelor speciale Radwan și agenți de informații – în atacuri direcționate departe de liniile frontului.

Armata israeliană a declarat că răspunde unui atac neprovocat al Hezbollah, care a început să tragă în ținte israeliene a doua zi după ce Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis pentru Reuters că lovesc ținte militare și, în același timp, iau „măsuri de precauție fezabile pentru a atenua daunele asupra civililor”.

„Succesul acestor eforturi depinde de capacitatea IDF de a colecta informații detaliate și precise despre forțele Hezbollah, liderii săi, infrastructura teroristă a organizației, locația și operațiunile sale”, se arată în declarația armatei israeliene.

În ceea ce privește colectarea de informații și contramăsurile luate împotriva Hezbollah, IDF s-a abținut de la comentarii, invocând „motive de securitate a informațiilor”.

Pe măsură ce presiunea internă crește în Israel din cauza atacurilor Hezbollah, IDF și-a evidențiat capacitatea de a-i lovi pe agenții grupării teroriste de peste graniță.

În timpul unei inspecții la Comandamentul de Nord al Israelului, ministrul Apărării, Yoav Gallant, a prezentat imagini cu ceea ce a spus că îi arată pe comandanții Hezbollah uciși și a adăugat că, până pe 29 mai, 320 de „terorişti” au fost uciși, inclusiv agenți superiori.

Tehnologia face diferența

Tehnologia de supraveghere electronică joacă un rol vital în aceste lovituri. IDF a anunțat că are camere de securitate și sisteme de teledetecție în zonele în care Hezbollah operează și că trimite în mod regulat drone de supraveghere peste graniță pentru a-și spiona adversarul.

Ascultările electronice din Israel – inclusiv piratarea telefoanelor mobile și computerelor – sunt, de asemenea, considerate pe scară largă ca printre cele mai sofisticate din lume.

Hezbollah și-a adaptat tactica

Hezbollah a învățat din pierderile suferite și și-a adaptat tactica ca răspuns, au declarat șase surse familiare cu operațiunile grupării, vorbind pentru Reuters sub protecția anonimatului.

Telefoanele mobile, care pot fi folosite pentru a urmări locul unde se află un utilizator, au fost interzise pe câmpul de luptă în favoarea unor mijloace de comunicare de modă mai veche, inclusiv pagere și curieri care livrează mesaje verbale în persoană, au spus două dintre surse.

De asemenea, Hezbollah folosește o rețea de telecomunicații privată, fixă, care datează de la începutul anilor 2000, au declarat trei surse.

În cazul în care conversațiile sunt ascultate, se folosesc cuvintele codate pentru arme și locuri de întâlnire, potrivit unei alte surse familiare cu logistica grupării. Acestea sunt actualizate aproape zilnic și trimise la unități prin curier, a spus sursa.

„Ne confruntăm cu o bătălie în care informația și tehnologia sunt părți esențiale. Dar când te confrunți cu anumite progrese tehnologice, trebuie să te întorci la vechile metode – telefoanele, comunicațiile în persoană, orice metodă care îți permite să ocolești tehnologia”, a declarat Qassem Kassir, un analist libanez apropiat de Hezbollah.

Biroul de presă al Hezbollah a transmis că nu are niciun comentariu de făcut cu privire la afirmațiile surselor.

Contramăsuri low-tech

Experții în securitate spun că unele contramăsuri low-tech pot fi destul de eficiente împotriva spionajului high-tech. Una dintre modalitățile prin care defunctul lider al Al Qaeda, Osama bin Laden, a evitat capturarea timp de aproape un deceniu a fost prin deconectarea de la internet și serviciile telefonice, dar și folosirea de curieri.

„Simplul fapt de a folosi o VPN (rețea privată virtuală) sau, mai bine, de a nu folosi deloc un telefon mobil, poate face mult mai dificilă găsirea și fixarea unei ținte. Dar aceste contramăsuri fac, în același timp, conducerea Hezbollah mult mai puțin eficientă în comunicarea rapidă cu trupele sale”, a spus Emily Harding, fost analist CIA, acum la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington.

Hezbollah și oficialii de securitate libanezi cred că Israelul a apelat, de asemenea, la informatori locali în timp ce se concentrează asupra țintelor.

Criza economică din Liban și rivalitățile dintre facțiunile politice au creat oportunități pentru recrutorii israelieni, dar nu toți informatorii își dau seama cu cine vorbesc, au spus trei surse.

Pe 22 noiembrie, o femeie din sudul Libanului a primit un apel pe telefonul mobil de la o persoană care pretindea că este un oficial local, potrivit unor surse care cunosc cazul.

Vorbind într-o arabă impecabilă, apelantul a întrebat dacă familia este acasă, au spus sursele. „Nu”, a răspuns femeia, explicând că au plecat în estul Libanului.

Câteva minute mai târziu, o rachetă a lovit casa femeii din satul Beit Yahoun, ucigând cinci luptători Hezbollah, inclusiv pe Abbas Raad, fiul unui deputat senior al Hezbollah și un membru Radwan, potrivit surselor.

Hezbollah crede că Israelul i-a urmărit pe luptători până la locul respectiv și a apelat-o pe femeie pentru a confirma dacă erau prezenți civili în zonă înainte de a lansa atacul, au declarat aceștia pentru Reuters, fără a dezvălui mai multe detalii.

Armata israeliană a declarat atunci că a lovit o serie de ținte Hezbollah în acea zi, inclusiv o „celulă teroristă”.

De câteva săptămâni, Hezbollah i-a avertizat public pe susținători săi prin intermediul postului de radio afiliat Al-Nour să nu aibă încredere în apelanții care pretind că sunt oficiali locali sau lucrători umanitari, spunând că israelienii vorbesc în numele lor pentru a identifica casele folosite de Hezbollah.

A fost prima dintr-o serie de lovituri care vizează agenți cheie Hezbollah din Liban. Printre cei uciși se numără Wissam al-Tawil, Taleb Abdallah și Mohammed Nasser, comandanți care au jucat roluri principale în conducerea operațiunilor Hezbollah din sud. 

Saleh al-Arouri, adjunctul șefului Hamas, a fost la rândul său ucis în timp ce participa la o întâlnire în capitala țării, Beirut.

Hezbollah a început să suspecteze că Israelul îi ia la țintă luptătorii urmărindu-le telefoanele mobile și monitorizând fluxurile video de la camerele de securitate instalate pe clădirile din comunitățile de graniță, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu gândirea grupării și un oficial de informații libanez.

Pe 28 decembrie, Hezbollah i-a îndemnat pe rezidenții din sud, într-o declarație distribuită prin canalul său Telegram, să deconecteze de la internet orice camere de securitate pe care le dețin.

Fără telefoane mobile în apropierea câmpului de luptă

La începutul lunii februarie, o altă directivă a fost emisă pentru luptătorii lui Hezbollah: fără telefoane mobile în apropierea câmpului de luptă.

„Astăzi, dacă cineva este găsit cu telefonul la el, este dat afară din Hezbollah”, a declarat o sursă libaneză familiarizată cu operațiunile grupării. Alte trei surse au confirmat ordinul.

Luptătorii au început să-și lase telefoanele când efectuează operațiuni, a declarat o sursă pentru Reuters. Un oficialul libanez de informații a spus că uneori Hezbollah face controle surpriză asupra unităților de pe teren pentru a vedea dacă luptătorii au telefoane la ei.

Chiar și în Beirut, politicienii de rang înalt din Hezbollah evită să aducă telefoanele cu ei la întâlniri, au spus alte două surse. Într-un discurs televizat din 13 februarie, Nasrallah i-a avertizat pe susținători că telefoanele lor sunt mai periculoase decât spionii israelieni, spunând că ar trebui să le spargă, să le îngroape sau să le încuie într-o cutie de fier.

Hezbollah a luat, de asemenea, măsuri pentru a-și securiza rețeaua telefonică privată în urma unei presupuse infiltrări ale Israelului, potrivit unui fost oficial de securitate libanez și a altor două surse familiare cu operațiunile Hezbollah.

Rețeaua vastă, presupusă finanțată de Iran, a fost înființată în urmă cu aproximativ două decenii, cu cabluri de fibră optică care se extind de la fortărețele Hezbollah din suburbiile de sud ale Beirutului până la orașele din sudul Libanului și la est în Valea Bekaa, potrivit oficialilor guvernamentali de la acea vreme.

Sursele au refuzat să spună când sau cum a fost afectată rețeaua, dar au precizat că specialiștii în telecomunicații Hezbollah o „sparg” în rețele mai mici pentru a limita daunele dacă este afectat din nou.

„Ne schimbăm adesea rețelele fixe și le comutăm, astfel încât să putem depăși hackingul și infiltrarea”, a declarat sursa principală pentru Reuters.

Supravegherea dronelor

De asemenea, gruparea și-a promovat capacitatea de a colecta propriile informații despre țintele inamice și de a ataca instalațiile de supraveghere ale Israelului folosind arsenalul său de vehicule aeriene mici, fără pilot (UAV).

Pe 18 iunie, Hezbollah a publicat un extras de nouă minute din ceea ce spunea că este un videoclip filmat de aeronavele sale de supraveghere deasupra orașului israelian Haifa, inclusiv instalații militare și facilități portuare.

Forțele aeriene israeliene au declarat că sistemele de apărare aeriană au detectat drona, dar s-a luat decizia de a nu o intercepta deoarece nu avea capacități ofensive, iar acest lucru ar putea pune în pericol rezidenții.

Un alt videoclip lansat de Hezbollah a inclus imagini aeriene cu un balon masiv de observare israelian cunoscut sub numele de Sky Dew, cu o zi înainte de a fi lovit într-un atac cu dronă din 15 mai.

Reuters nu a putut verifica autenticitatea imaginilor. Însă purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat la acea vreme că dirijabilul, folosit pentru a detecta rachetele sosite, a fost lovit în timp ce se afla la sol la o bază militară din nordul Israelului.

El a afirmat că nu au fost victime și nu a avut niciun un impact asupra „capacității de conștientizare a situației aeriene” a armatei israeliene în zonă.

Hezbollah spune că a doborât sau a preluat controlul asupra a jumătate de duzină de drone de supraveghere israeliene, inclusiv a dronelor Hermes 450, Hermes 900 și SkyLark.

Agenții Hezbollah dezasamblează dronele pentru a le studia componentele, potrivit a doua dintre surse.

Israelul a confirmat că cinci drone ale forțelor aeriene au fost doborâte de rachete sol-aer în timp ce operau deasupra Libanului. Cu toate acestea, IDF a spus că declarațiile Hezbollah „ar trebui luate în considerare cu rezervă”, spunând că grupul își propune să insufle frică în rândul israelienilor.

Nicholas Blanford, un consultant de securitate cu sediul în Beirut, care a scris o istorie a Hezbollah, a declarat că „atenția și conștientizarea” gruparii față de încălcările securității este la cote maxime.

„Hezbollah a trebuit să-și întărească securitatea mult mai mult decât trebuia să facă în conflictele anterioare”, a declarat el pentru Reuters.

Israelul, în avantaj tehnologic

Israelul păstrează totuși un avantaj tehnologic, a spus Blanford. În după-amiaza zilei de 3 iulie, o mașină care circula printr-un sat de coastă libanez la mai mult de 20 kilometri nord de granița cu Israelul a sărit în aer, potrivit martorilor.

Armata israeliană a declarat că l-a eliminat pe Nasser, despre care a spus că era la comanda unei unități care ataca Israelul din sud-vestul Libanului. Moartea sa a survenit la mai puțin de o lună de la explozia care l-a ucis pe Abdallah, care comanda operațiuni în regiunea centrală a fâșiei de frontieră din sud.

Hezbollah a recunoscut ambele atacuri și, ca răspuns, a lansat unele dintre cele mai mari lovituri aeriene de până acum asupra nordului Israelului.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News