Compania, care are peste 500.000 de clienți, a primit trei oferte: de la Netopia Financial Services, PayU și consorțiul Europayment cu CEC Bank.

Conform sursei citate „toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile”.

Nu se schimbă nimic

Surse din companie au precizat pentru Libertatea că clienții vor plăti ca și până acum. „Nu se schimbă nimic pentru clienți la acest moment, tot ce a funcționat până acum este valabil și în continuare”, au spus acestea.

În acest moment, clienții fac plata prin transfer bancar din propriile conturi către un cont al Hidroelectrica.

„Tranzacțiile din acest cont vor putea migra parțial către plățile cu cardul – fără ca Hidroelectrica să garanteze un anumit volum pentru o astfel de migrare. În acest cont se încasează sumele de la clienții consumatori mari de energie și care nu sunt pretabile la plata cu cardul”, arăta Hidroelectrica.

Conform datelor, în primul trimestru al anului, prin intermediul șabloanelor s-au făcut plăți astfel: 46% prin Banca Transilvania, 25% prin BCR, 9% prin BRD și Raiffeisen, 8% prin Unicredit și 3% prin CEC.

Aplicația, lansată și suspendată

Hidroelectrica a lansat anul trecut aplicația iHidro pentru clienții săi.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Aceasta a fost suspendată după doar o zi, în data de 3 octombrie, după ce clienții au reclamat că le apăreau datele altor persoane.

Alți clienți au fost anunțați că există deja conturi pe numele lor, în vreme ce alții au acuzat că nu pot menționa un al doilea loc de consum.

În fine, alții au putut instala aplicația, dar au constatat că nu pot face plăți.

Facturi emise cu multe luni de întârziere

Aplicația nu a fost prima problemă a clienților Hidroelectrica. Compania s-a trezit cu un influx mare de consumatori casnici după liberalizarea pieței în anul 2021 și în 2022, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la noi maxime pentru prețul energiei în toată Europa, inclusiv România.

Ulterior, mulți clienți au reclamat că nu primesc facturi, iar atunci când au primit, au venit pentru mai multe luni deodată.

Compania a fost amendată cu 400.000 de lei de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în martie 2023 pentru neemiterea facturilor pentru 482.638 de clienți finali din portofoliu, dar și pentru netransmiterea sau transmiterea cu întârziere a răspunsurilor la solicitări.

Un alt motiv a fost neîncheierea sau nerespectarea termenului de realizare a contractelor în termenul specificat de lege, după transmiterea documentelor utilizatorilor.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
Adevarul.ro
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
El este tânărul care a murit în înfiorătorul accident din Constanţa. Alexandru avea doar 22 de ani şi venise la mare să îşi viziteze tatăl şi sora
Observatornews.ro
El este tânărul care a murit în înfiorătorul accident din Constanţa. Alexandru avea doar 22 de ani şi venise la mare să îşi viziteze tatăl şi sora
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI