„În contextul numeroaselor sesizări şi reclamaţii primite referitor la comportamentul comercial al furnizorului de energie electrică, SPEEH Hidroelectrica SA, am dispus la începutul anului o amplă acţiune de control la furnizorul în cauză.”, potricit unui comunicat ANRE.

ANRE transmite că a descoperit nereguli la Hidroelectrica, precum neemiterea facturilor sau „întârzierea în transmiterea răspunsurilor la solicitările adresate de clienţi”.

Totodată, nu au fost respectate termenele de încheiere a contractelor de furnizare pentru clienți.

Astfel, Hidroelectrica a fost sancționată cu amenda maximă în valoare de 400.000 lei, reprezentând dublul maximumului prevăzut de lege.

ANRE precizează că, în cursul anului 2022, a urmărit constant activitatea Hidroelectrica SA, furnizorului fiindu-i aplicate un număr de 71 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 365.000 lei, pentru fapte similare.

„Vom continua să monitorizăm comportamentul tuturor furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale în relaţia cu clienţii finali pentru a ne asigura că drepturile lor vor fi respectate”, arată ANRE.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Adevarul.ro

Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI