Peste 2000 de studente ale unei universităţii din Seul au fost foarte încântate de discursul secretarului de stat.

„În niciun stat femeile nu au încă drepturi perfect egale cu ale bărbaţilor. Noi, femeile, mai avem multe de făcut pentru ca egalitatea între sexe să devină o realitate, a declarat Hillary Clinton.

Doamna Clinton a mai spus că societatea trebuie să ia în calcul dificultatea femeilor de a realiza un echilibru între viaţa personală şi cea profesională şi să creeze un program de muncă mai flexibil pentru reprezentantele sexului frumos. Cu această ocazie, ea şi-a amintit că a trecut printr-o experienţă neplăcută în timp ce lucra la o firmă de avocatură, unde colegii de gen masculin pretindeau că nu ştiu că este însărcinată.

Fiind întrebată cum şi-a dat seama că Bill este iubirea vieţii sale, Hillary Clinton a răspuns: „Cum ştie oricine atunci când e îndrăgostit. Soţul meu este cel mai bun prieten al meu. Vorbim foarte mult şi niciodată nu ne plictisim. Mă simt foarte norocoasă că am o astfel de relaţie, pentru că o relaţie reuşită este cel mai important lucru în viaţă.”

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News