Prakash și Kamal Hinduja, fiul lor, Ajay, și soția lui, Namrata, au confiscat pașapoartele îngrijitorilor, pe care îi plăteau doar cu 8 dolari pe zi pentru 18 ore de muncă. Aceștia nici măcar nu puteau părăsi vila fără permisiune.

Săptămâna trecută s-a ajuns la o înțelegere financiară cu privire la acuzațiile de exploatare, însă membrii familiei Hinduja sunt judecați, mai departe, pentru trafic de persoane.

„10.000 dolari pentru câine, 8 euro pe zi pentru servitori”

Unul dintre cei mai renumiți procurori elvețieni, Yves Bertossa, a comparat cei aproape 10.000 de dolari pe an pe care susținea că familia i-a cheltuit pentru câinele lor, cu suma zilnică pe care se presupune că o plăteau servitorilor lor.

Avocații familiei Hinduja nu au negat salariile mici, dar au spus că acestea trebuie privite în context, menționând că personalul primea și cazare și mâncare.

Acuzația de program de lucru extenuant fost, de asemenea, contestată, un avocat al apărării susținând că vizionarea unui film cu copiii familiei nu poate fi considerată muncă.

    Bertossa cere pedepse cu închisoarea și despăgubiri de milioane de dolari.

    Nu este prima dată când Geneva, un hub pentru organizațiile internaționale, precum și pentru cei bogați lumii, este în centrul atenției din cauza presupuselor maltratări ale servitorilor.În 2008, Hannibal Gaddafi, fiul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, a fost arestat în hotelul său de cinci stele din Geneva, pe baza informațiilor că el și soția sa își băteau servitorii, inclusiv cu un cuier. Cazul a fost abandonat ulterior, dar a provocat o dispută diplomatică uriașă între Elveția și Libia, doi cetățeni elvețieni arestați la Tripoli ca măsură de represalii.

    Anul trecut, patru lucrătoare din Filipine au inițiat un dosar împotriva uneia dintre misiunile diplomatice la ONU, susținând că nu au fost plătiți de ani buni.

    Foto: Hepta

    Urmărește-ne pe Google News