Defunctul baron al drogurilor Pablo Escobar (n. 1949 – d. 1993), ucis într-o operațiune a poliției, a adus 4 hipopotami în Columbia, pentru grădina sa zoologică privată.

După moartea lui Escobar, unii hipopotami sunt ținuți în parcul tematic Hacienda Napoles, alții au scăpat și s-au înmulțit necontrolat, în departamentul Antioquia, în jurul râului Magdalena, și amenință fauna locală și oamenii.

Decizia vine după un proces care susține că oficialii locali nu au implementat măsuri eficiente pentru a gestiona populația în creștere, care afectează negativ comunitățile și ecosistemele.

Prezența acestor animale introduse ilegal din anii 1980 este o amenințare semnificativă pentru biodiversitatea locală, afectând specii native precum țestoase, vidre, lamantini, somn și alți pești, mamifere, păsări și plante.

Situația a stârnit o dezbatere majoră în Columbia. Relocarea hipopotamilor este costisitoare, 9.800 de dolari per exemplar, în total 1,6 milioane de dolari, iar sterilizarea este complexă și riscantă atât pentru animale, cât și pentru cei care efectuează procedura. După cum a explicat agenția de mediu responsabilă, urmărirea și prinderea giganților de aproximativ 3 tone și agresivi este complicată și necesită timp.

De asemenea, planurile de mutare a „hipopotamilor de cocaină” în Mexic, India sau Filipine au picat.

Ministerul columbian al Mediului a declarat că, la 42 de ani după ce aceste animale au fost introduse pentru prima dată, „niciun guvern nu a abordat în mod eficient problema, ceea ce a condus la o populație de 170 de hipopotami”. Dacă nu se iau măsuri, populația ar putea depăși 1.000 până în 2035, susține agenția.

Planul de management al guvernului actual includea transferul, sterilizarea chirurgicală și izolarea, cu eutanasia ca opțiune finală, asigurând standarde înalte de bunăstare a animalelor.

Acum însă, instanța a explicat că, pe lângă „sterilizare”, „vânătoarea controlată” este o opțiune. Ministerul trebuie să stabilească linii directoare pentru aceste acțiuni, inclusiv eliminarea rămășițelor.

Activiștii pentru drepturile animalelor și agenții din turism erau cei care se opuneau vânătorii de hipopotami.

Foto cu caracter ilustrativ: Hepta

Urmărește-ne pe Google News