George, un român în vârstă de 60 de ani, se afla în Italia de zece ani și de cel puțin șase luni doarme pe o bancă din dreptul grădinilor Maria Tereza de Calcutta, acolo unde a fost și atacat și incendiat sâmbătă noaptea.
El a fost internat într-un spital din Torino cu arsuri de gradul doi și trei pe față și corp, este sedat și intubat, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele sale de supraviețuire.
Eddy Erhborshorn, unul dintre cei care se afla înapropiere a povestit: ”Un bărbat cu o o glugă trasă pe cap și o jachetă de iarnă a turnat alcool dintr-o sticlă de plastic pentru bărbatul care dormea pe bancă și apoi a aprins o brichetă. Apoi a luat-o la fugă în dorecția Novara și nu l-am mai văzut de atunci. Mai mulți dintre cei care eram în zonă am încercat să stingem flăcările și am chemat ajutor”.
Un alt martor chestionat de polițiști este Lucian, un alt român care împărțea banca cu George. ”Știu cine era. Ieri dimineață, George a avut o ceartă cu un conațional. La fel ca toți ceilalți de aici și el își făcea nevoile în parc, dar cineva care l-a văzut s-a supărat și l-a amenințat. Chiar ieri dimineața i-a spus că-i va da foc și se pare că asta a făcut”, explică Lucian.
George, care a muncti pentru magazinele din zonă era bine cunoscut în cartier. „Este o persoană bună, nu a deranjat pe nimeni și mulți dintre cei din zonă îi aduceau mâncare”, spune Mihai Socea, un alt bărbat fără adăpost.
Citește și: Melania Trump, o altfel de primă doamnă, se distanțează tot mai mult de soțul ei
Foto: La Reppublica