„Stiu ca societatea nu e pregatita pentru asta”
S-a ajuns apoi la un amanunt delicat: conceperea copiilor. Alex a propus mai multe variante: copiii sa aiba tati diferiti, adica el si Calin; unul dintre ei sa fie tatal amandurora; sa se apeleze la fecundarea in vitro; sa nu se stie exact cine e tatal. Mai mult, Alex a fost de acord ca atat el, cat si „iubitul sau” sa joace rolul „prietenilor oficiali” ai celor doua lesbiene, pentru ca nici una sa nu aiba probleme, la locul de munca sau in familie, cu un copil aparut din senin: „O varianta oficiala m-ar speria, dar daca altfel nu se poate…”.
Klaudia l-a intrebat daca s-a gandit ca, indiferent de cuplul in care va ajunge, copilul ar putea suferi de pe urma faptului ca e crescut de homosexuali. „Stiu ca la noi societatea nu e pregatita pentru asta. Dar problemele ar putea fi evitate daca numai unul din parinti, spre exemplu, s-ar ocupa de gradinita, de scoala… Adica daca numai unul dintre ei ar fi vazut. Iar copilul nu cred ca ar avea de suferit, in familie, in vreun fel”, a spus Alex.
Intalnirea s-a terminat fara nici o decizie. Klaudia a spus ca trebuie sa mai discute cu prietena ei, care e destul de speriata. A promis sa sune in momentul in care vor stabili ceva. Alex i-a urat succes si a plecat. Dar nu s-a abtinut prea mult. A doua zi, a sunat doar pentru a intreba: „Ce faci, esti bine? Cum stau lucrurile intre voi?”.
Ce spun sociologii si psihologii
Din punct de vedere sociologic, cresterea unui copil intr-un cuplu de homosexuali contravine teoriilor clasice si, din perspectiva traditionala, reprezinta o problema. „Suntem obisnuiti sa credem ca un copil poate creste doar intr-un mediu psiho-social normal, care, in intelegerea actuala, inseamna un cuplu format din parinti de sexe diferite”, explica prof. univ. dr. Petru Ilut de la Universitatea „Babes-Bolyai”, specialist in sociologia familiei.
In opinia sa, pentru un copil crescut de parinti de acelasi sex, notiunile de „mama” si „tata” isi pierd sensul. Sociologul crede ca oamenii trebuie sa se familiarizeze cu asemenea situatii. „Acest nou concept violenteaza doar traditia. Trebuie sa fim constienti ca nu tot ceea ce e traditional e bun si nu tot ceea ce e modern e periculos”, a adaugat profesorul Ilut.
Faptul in sine ca amandoi parintii sunt de acelasi sex nu-l afecteaza pe copil psihologic si emotional, pentru ca, oricum, unul din parinti va juca rolul mamei, iar celalalt al tatalui, afirma psihologul Daniel David, presedintele Asociatiei de Hipnoza si Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala. „La noi, copilul ar putea fi afectat in momentul in care, la gradinita sau la scoala, i-ar vedea pe ceilalti copii avand o mama si un tata diferiti, iar el, o mama si un tata de acelasi sex. In plus, ar fi supus batjocurii celorlalti, care, in conditiile actuale, ar sanctiona cu siguranta situatia neobisnuita”, spune Daniel David.
Relatii de rudenie
Dincolo de controverse si pareri, in cazul in care atat Alex, cat si Calin ar participa la conceperea unui copil, acestia nu ar avea nici o legatura de sange. Dar fiecare ar avea atat un tata natural si o mama naturala, cat si un tata vitreg (iubitul tatalui) si o mama vitrega (iubita mamei). Astfel, cei doi copii ar fi frati vitregi pe doua linii. Presupunand ca ei ar fi de sexe diferite si s-ar casatori, fiecare mama ar fi atat soacra mica, cat si soacra mare, iar tatii ar fi simultan socru mare si mic. Una din calitati ar fi dobandita in rol de parinte vitreg.
In varianta in care unul din homosexuali ar fi tatal ambilor copii, acestia ar fi, evident, frati, dar amandoi ar avea din nou si un tata vitreg (iubitul tatalui) si o mama vitrega (iubita mamei). „Mama fratelui meu este iubita mamei mele”, ar putea spune fiecare.
In lume
Prima tara din lume care a legalizat casatoria intre homosexuali si dreptul cuplurilor de acelasi sex de a adopta copii a fost Olanda, in decembrie 2000;
In Marea Britanie, prima casatorie intre doi homosexuali s-a oficiat in aprilie 2002, la Manchester;
Luna aceasta, proiectul guvernului britanic de a permite cuplurilor homosexuale sa adopte copii a trecut prin Camera Lorzilor, urmand sa devina lege dupa ce va fi semnat de regina;
Dreptul persoanelor care au „o relatie permanenta cu o persoana de acelasi sex” a fost recunoscut, anul acesta, si de Curtea Constitutionala a Africii de Sud, sesizata de doi magistrati homosexuali;
La inceputul lunii septembrie, ziarul New York Times publica, la „Casatorii”, primul anunt al unui mariaj intre homosexuali, cu prima fotografie in acea rubrica a unui cuplu de acelasi sex;
In Germania, casatoria intre persoanele de acelasi sex a fost legalizata in 2001. La nenumaratele plangeri ale opozitiei conservatoare, Curtea Constitutionala a raspuns ca aceasta nu reprezinta un atac la adresa casatoriilor traditionale.