Secretarul de stat Horațiu Moldovan este cel care a anunțat primul caz de infectare cu coronavirus din România. „Ne ocupăm de ancheta epidemiologică pentru a stăpâni fenomenul”, spunea atunci doctorul Horațiu Moldovan pentru Agerpres.
Totuși, în plină criză a virusului ucigaș, Horațiu Moldovan a părăsit ministerul, trei zile la rând, puțin după ora 14:00. La ora 15:00, Libertatea l-a găsit la spitalul privat Sanador, pentru consultațiile unor pacienți care nu reprezintă urgențe medicale.
costă o consultație la reputatul chirurg cardiovascular Horațiu Moldovan, la cabinetul său de la clinica privată Sanador
Horațiu Moldovan a intervenit prin telefon la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX și și-a spus punctul de vedere. Moldovan a explicat că, încă de la începutul mandatului, a pus condiția să își mențină activitatea de chirurg cardiac și de cadru didactic universitar.
„Nu este nimic în neregulă. Am precizat încă de la începutul mandatului condiția să îmi mențin activitatea de chirurg cardiac și activitatea de cadru didactic universitar. Lucrez atât la spital, cât și la Universitate, după ora 16:00, aproape în fiecare zi”, a explicat Horațiu Moldovan.
Secretarul de stat a continuat: „Activitatea de la Ministerul Sănătății excede cu mult programul zilnic. În toate situațiile de necesitate sau de criză, am lucrat la Minister și până după miezul nopții, și sâmbătă, și duminică, de câte ori a fost nevoie”.
Sarcina mea este foarte dificilă în Minister, nu îmi îndeplinesc misiunea până la ora 14:00. Programul este până la 15:30, ceea ce este excedat. Nu că plec mai devreme, plec mult mai târziu de foarte multe ori. După miezul nopții, sâmbăta, duminica…
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății
„Activitatea de comunicare, considerată de o importanță specială în cadrul gestionării crizei actuale pe care o parcurgem, se desfășoară în mare măsură seara, în afara programului de lucru al Ministerului. Dar ieri m-am oprit într-adevăr la spital cu 20 de minute mai devreme, ca să mă reîntorc la Ministerul Sănătății la ora 16:00, pentru rezolvarea unor probleme suplimentare”, a completat Moldovan.